Accident grav, lânga Hațeg: patru copii au căzut de pe tiroliană, de la înălțime. Unul dintre micuți, preluat de elicopterul SMURD
0Accident grav produs marți, 9 iulie, în Parcul dinozaurilor de lângă Hațeg. Patru copii, cu vârste între 7 și 12 ani, au căzut de pe tiroliană. Unul dintre micuți a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD.

UPDATE 17.35 Polițiștii au deschis dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă și fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul”.
UPDATE 15.13 Potrivit ISU Hunedoara, accidentul a avut loc parcul de distracţii Dinosaur World Transylvania, din comuna Râu de Mori.
„Patru minori, doi băieţi şi două fete, au suferit mai multe traumatisme prin cădere de la înălţime. Din primele informaţii s-a rupt cablul tirolienei, iar cei patru au căzut de la 2- 2,5 metri”, a transmis ISU Hunedoara.
Intervenția medicală este asigurată de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.
„Un minor de 7 ani va fi transportat cu elicopterul la Spitalul din Hunedoara, iar ceilalţi trei vor merge la Spitalul din Deva”, a mai anunțat ISU.
Din primele informații, accidentul s-a produs într-un parc de distracții din comuna Râu de Mori. Micuții erau însoțiți de părinți.
Patru copii au căzut după ce s-a rupt cablul tirolienei.
Serviciul Județean de Ambulanță a anunțat că este vorba de copiii, care au vârste între 7 și 11 ani. Ei sunt conștienți, dar au multiple răni.
Un copil de 7 ani este dus cu elicopterul la Spitalul din Hunedoara, iar ceilalți vor merge tot la Hunedoara sau la Deva.
Parcul de distracție și aventură se află în sudul județului Hunedoara, în vecinătate cu orașul Hațeg.