Vasile Marica, liderul Sed Lex a fost agresat ieri în faţa casei sale din Bucureşti de fostul şef al Vămii Giurgiu, Marius Ungureanu
0Liderul de sindicat Vasile Marica susţine că agresorul său, Marius Ungureanu l-a atacat într-un mod mişelesc, pe la spate, chiar în faţa locuinţei sale din Bucureşti.
Pentru a se apăra, Marica a apelat serviciul de urgenţă 112, s-a deplasat la spital pentru investigaţii, după care s-a dus la cea mai apropiată secţie de poliţie pentru a depune o plângere penală împotriva agresorului.
În momentul atacului, liderul de sindicat se afla cu soţia, iar vecinii acestuia au văzut tot incidentul. Marica crede că Ungureanu a ales această metodă pentru a se răzbuna şi pentru a-l intimida.
Marius Ungureanu, fost şef în Vama Giurgiu a declarat presei în urmă cu câteva luni de zile, că i-a dat mită lui Vasile Marica, câte 2.500 de dolari pe lună, în perioada 1997-2002.