Petty Parrish, de neoprit. CSS Giurgiu se impune surprinzător în faţa “Leilor din Banat”
0Echipa de baschet masculin CSS Giurgiu a reuşit miercuri, 27 martie, o victorie senzaţională, în deplasare, contra formaţiei BC Timişoara. “Lupii” s-au impus cu scorul de 96-86, conducătorul de joc al oaspeţilor, Petty Parrish, reuşind 40 de puncte.
Baschetbaliştii de la CSS Giurgiu şi-au trecut în cont o nouă victorie împotriva unui adversar mai bine cotat care va evolua în play-off-ul pentru desemnarea campioanei.
Decimaţi de accidentări, şi cu numai trei jucători străini în lot, giurgiuvenii erau consideraţi victime sigure înainte de startul partidei, în condiţiile în care nu mai avea niciun obiectiv după obţinerea matematică a locului 12.
“Lupii” au început excelent jocul, adjudecându-şi primul sfert (21-20). A urmat o revenire a bănăţenilor care au intrat la pauză cu un avantaj de trei puncte: 49-46 şi se părea că lucrurile au reintrat ăn normal.
Nu a fost deloc aşa. Conduşi excelent în teren de Patty Parrish, giurgiuvenii au fost mai buni în sfertul trei, egalând situaţia pe tabelă: 66-66.
În ciuda băncii “scurte”, a oboselii şi a faptului că cei mai puternici oameni (Ware şi Vlaicu) se aflau la un singur fault de eliminare, CSS-ul a avut un final de vis, impunându-se cu 96-86.
Un nou record pentru “Perry”
Patty Parrish a strălucit din nou în această partidă, reuşind 40 de puncte, 9 pase decisive, 6 recuperări şi 4 intercepţii, fiind de departe omul meciului.
Conducătorul de joc american a devenit primul jucător din acest sezon care a atins borna celor 40 de puncte într-un singur meci. Precedentul record (39 de puncte) îi aparţinea tot lui, fiind stabilit în partida cu Energia Rovinari.
Celelalte puncte ale giurgiuvenilor au fost realizate de Burrell (21), Ware, C. Nicolae (ambii câte 12), Vlaicu (8) şi Bivolaru.
De la gazde Sarovic şi Jovanovic au reuşit câte 18 puncte.
În urma acestui rezultat, BC Timişoara a ratat şansa de a ocupa locul patru în campionat şi implicit avantajul terenului propriu în play-off.
De cealaltă parte, CSS Giurgiu va încheia pe locul 12 în clasament, şi va evolua contra echipei Timba Timişoara în primul tur din play-out.
Ultima etapă din sezonul regulat al Ligii Naţionale de baschet masculin va avea loc pe 2 aprilie, CSS Giurgiu urmând să evolueze pe teren propriu contra formaţiei CSU Asesoft Ploieşti, campioana în exerciţiu.