Haine contrafăcute, transportate cu autocarul. Cumpărate din Turcia, produsele erau destinate pieţei din România
0Peste 5.000 bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute au fost descoperite de poliţişti în Vama Giurgiu. Şase cetăţeni turci, şase cetăţeni români şi un cetăţean moldovean sunt cercetaţi de oamenii legii.
Poliţiştii de frontieră au descoperit în perioada 9-11februarie, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, mai multe persoane care transportau în portbagajele automobilelor sau în calele autocarelor 5.036 articole textile, încălţăminte şi parfumuri, bunuri inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
„La cercetări, s-a stabilit că posesorii bunurilor sunt şase cetăţeni turci, şase cetăţeni romăni şi un cetăţean moldovean, cu vârste cuprinse între 28 şi 67 de ani, şoferi şi pasageri ai mijloacelor de transport. Persoanele în cauză, care nu deţineau documente de provenienţă sau certificate de calitate pentru acestea, au declarat că le-au cumpărat din diverse bazaruri din Turcia cu scopul de a le comercializa”, spun poliţiştii de frontieră.
Bunurile au fost confiscate, valoarea lor fiind apreciată la 551.710 de lei.
Poliţiştii de frontieră au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”.
Pe aceeaşi temă:
Tânăr arestat pentru deţinere de droguri. Avea în maşină o jumătate de kilogram de cannabis