FOTO / Rupere de nori la Giurgiu. Mai multe străzi din municipiu au fost inundate
0
Maşinile şi-au făcut loc cu greu prin apă
Mai multe străzi din municipiul Giurgiu au fost inundate sâmbătă după-amiază din cauza cantităţilor mari de precipitaţii.
Cele mai mari probleme au fost înregistrate în cartierul Cărămidari acolo unde cele câteva guri de canalizare au cedat la câteva minute de la începerea ploii torenţiale.

„De fiecare dată când plouă mai mult ni se inundă strada. Este construită prost, în pantă. Unii dintre vecini sunt disperaţi pentru că le-a intrat apă în curte” a declarat una dintre persoanele care locuiesc în apropierea căii ferate.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în această noapte giurgiuvenii se pot aştepta din nou la ploaie şi descărcări electrice, temperaturile oscilând între 12 şi 17 grade Celsius.