Copiii cărora le-a ars casa s-au trezit cu Moș Crăciun la poartă, pe motocicletă
0Trei copii a căror familie a fost greu încercată săptămâna aceasta, când casa le-a luat foc, au primit duminică vizita lui Moș Crăciun, care, ajutat de motocicliștii clubului Ride & Ride Giurgiu, le-a făcut o bucurie.

Micuții au trecut prin clipe de coșmar când, miercuri, și-au văzut casa distrusă într-un incendiu violent, în doar o clipă.
„Bogdan, Karina și David sunt noii noștri prieteni. Până de curând ei locuiau într-o casă din Cucuruzu, însă pentru familia lor săptămâna aceasta a fost plină de încercări, emoții și speranță”, a scris ISU Giurgiu pe pagina de Facebook a Inspectoratului.
Au primit și un brăduț
Nu au rămas singuri în fața greutăților și, printr-un efort al autorităților și al oamenilor cu suflet mare, s-au mutat deja în altă casă, în aceeași localitate.
„Acolo i-am găsit, astăzi. Nu se așteptau să le treacă pragul Moș Crăciun ... și nici ca el să vină pe o motocicletă, încărcat cu daruri pentru cei mici. Mesagerii moșului au fost colegul nostru plt. adj. Nistor Marius din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu și membrii Clubului de motocicliști Ride & Ride Giurgiu. Ei le-au oferit o canapea, alimente, jucării, rechizite, hainuțe, un brad și toate ornamentele de care au nevoie pentru a-l împodobi, înainte de Crăciun”, mai precizează ISU Giurgiu.

Cum a fost posibil? Marius a fost impresionat de povestea micuților și le-a povestit prietenilor lui de la clubul motocicliștilor despre acest caz.
„Imediat, s-au mobilizat și au reușit să strângă aceste lucruri din dorința de a le face o mică bucurie înainte de sărbători. Și au reușit! Felicitări, oameni buni!”, se mai arată pe pagina Inspectoratului.

Incendiul care le-a mistuit locuința a avut loc miercuri. Când au ajuns pompierii, casa ardea generalizat. Mai bine de două ore, s-au luptat pompierii pentru stingerea flăcărilor.
Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 70 mp, mobilier, electronice și electrocasnice, articole textile și alte bunuri. Pereții casei s-au degradat în proporție de 90%.
Amintim că un incendiu a avut loc duminică, 18 decembrie la o clădire din Huşi, judeţul Vaslui, unde se află o creşă şi un adăpost pentru persoane asistate social. Șase persoane, între care trei copii, au fost evacuate.
În urmă cu câteva zile, 27 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuinţe din Târgu Mureş, pe strada Aleea Săvineşti, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament de la primul etaj.