VOLUNTAR Un poliţist de la Judiciar îi ajută să-şi recapete darul vorbirii pe copiii care au suferit accidente grave
Agentul şef Lucian Lungu, poliţist la Secţia 5, este, de doi ani, omul care îi ajută pe oamenii cu dificultăţi de vorbire să se facă înţeleşi. Pacienţii săi sunt deopotrivă copii şi adulţi care şi-au pierdut graiul în urma unor accidente sau probleme medicale.
Lucian Lungu (38 ani) este un om care, graţie faptului că împleteşte armonios simţul dreptăţii cu sentimentul de a face ceva bun pentru cei din jur, luptă pe două fronturi: este poliţist şi psiholog.
Cu alte cuvinte, la meseria sa de bază, cea de poliţist în cadrul Biroului Judiciar al Secţiei 5, a adăugat-o şi pe cea de psiholog, odată cu absolvirea, în 2005, a Facultăţii de Psihologie de la Iaşi. Şi-a dorit să poată înţelege mai bine oamenii şi să se facă, la rândul său, mai bine înţeles, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care, în lungul proces de pregătire ca psihoterapeut, a ales să fie voluntar la cea mai veche fundaţie din Galaţi: Asociaţia Sporting Club, destinată persoanelor cu dizabilităţi.
Astfel, în fiecare zi, după programul de la secţia de poliţie, agentul şef Lucian Lungu îşi începe programul la asociaţie, unde principala sa menire este de a-i ajuta pe copii, dar şi pe adulţii cu probleme de vorbire, să se poată exprima corect.
„Eu fac voluntariat şi în fiecare zi îmi petrec aici cel puţin o oră. Lucrez cu copii care nu vorbesc corect şi vreau să vă spun că problemele lor de vorbire se rezolvă sută la sută prin logopedie. Terapia devine mai dificilă când la mijloc sunt probleme psihice, care necesită medicaţie. Şansele de recuperare devin tot mai mici şi odată cu înaintarea în vârstă a celor mici, de aceea este bine ca prinţii să se adreseze logopedului cât mai curând după depistarea problemelor de vorbire a celui mic", ne-a explicat logopedul Lucian Lungu.
Poliţistul-psiholig ne dezvăluie faptul că munca sa, pe care o face din pasiune şi fără niciun interes material, nu este întotdeauna uşoară: copii sunt diferiţi iar el trebuie să se adapteze caracterului fiecăruia şi problemelor pe care le are.
„De multe ori e greu de lucrat cu copii, unii nu vor vor să coopereze, alţii sunt timizi, alţii sunt alintaţi. Sunt copii care nu comunică nu pentru că ar avea o problemă reală de vorbire, ci pentru că aşa au fost învăţaţi. Se mai prostesc, mai stâlcesc cuvintele, trebuie multă răbdare", completează Lucian, pe care l-am găsit de altfel în compania unu tânăr care la 27 de ani a învăţat să vorbească. Asta deoarece Lucian Lungu nu îi ajută doar pe copii, ci şi pe adulţii care, în urma unor afecţiuni sau accidente, nu mai pot vorbi corect.
„Eu aveam o dificultate în a mă exprima. Lucian m-a ajutat şi în urma şedinţelor de aici, unde am învăţat să pronunţ literele de pe planşe şi din jocuri, pot să rostesc şi eu cuvintele", ne-a spus Didi, unul dintre tinerii asistaţi de Asociaţia Sporting Club.
Psiholog şi la serviciu
Agentul şef Lucian Lungu îşi petrece cea mai mare parte a zilei la Poliţie, acolo unde are sarcina să prindă infractori. Cauzele la care lucrează, interacţiunea cu diverse situaţii lasă urme asupra psihicului poliţistului, care este însă serios ajutat de psihologie ca să se menţină pe linia de plutire.
„Te marchează fără să vrei şi noi, colegii, discutăm între noi, ne mai consiliem. Psihologia m-a ajutat să mă înţeleg mai bine pe mine şi pe ceilalţi, să provesc lucrurile cu o mai mare înţelepciune. Îmi place să cred că am destui prieteni", conchide poliţistul-psiholog.























































