VIDEO Peste 74.000 de petarde confiscate de poliţişti. Comercianţii de ocazie veniseră de la Ilfov pentru a le vinde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: captură video IPJ Galaţi
Foto: captură video IPJ Galaţi

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat, pe raza municipiului Galaţi, doi tineri ce deţineau ilegal articole pirotehnice, pe care ar fi intenţionat să le comercializeze. 1.350 de cutii de petarde, 109 baterii de artificii şi 12 candele romane au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Pe 8 decembrie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galaţi au depistat, la intersecţia străzii Brăilei cu strada Drumul de Centură, în apropierea unei staţii peco, o femeie de 29 ani şi un bărbat de 23 ani, ambii din judeţul Ilfov, ce deţineau, într-un autoturism, articole pirotehnice pe care ar fi intenţionat să le comercializeze.

”Poliţiştii au găsit astfel, în portbagajul autoturismului şi în interiorul acestuia, 1.350 de cutii cu petarde, categoriile F2, F3 şi P1, totalizând un număr de 74.500 de petarde, 109 baterii de artificii, categoria F2, precum şi 12 candele romane, fiecare cu câte 40 de lovituri”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Întrucât cei doi nu au putut prezenta documente de provenienţă şi autorizaţie de deţinere pentru articolele pirotehnice, poliţiştii le-au deschis dosar penal pentru efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept,  iar petardele şi artificiile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite