UPU a fost luată cu asalt de gălăţenii care au alunecat pe gheaţă
Numai în ultimele 12 ore, la Unitatea de Primiri Urgenţe au ajuns peste 40 de gălăţeni care au suferit diverse fracturi după ce au alunecat pe gheaţă.
Iarna a revenit în forţă, iar odată cu ea şi avalanşa de pacienţi la camera de Urgenţe – Ortopedie. În ultimele 12 ore, 42 de gălăţeni au ajuns la spital cu diferite fracturi la mâini sau la picioare după ce au alunecat pe gheaţă.
„Am ieşit din scara blocului şi am alunecat. Eram încălţat cu pantofi, gheaţă pe jos şi am căzut. Am fracturăla mână. Nu e ruptă, dar e luxată. Sunt nevoit să stau două săptămâni cu ea în ghips”, spune Mihai Chebac, unul dintre cei care au alunecat pe gheaţă.
Medicii spun că numărul celor care vor ajunge la urgenţe zilele următoare va creşte foarte mult.
„La Galaţi există o formă de terorism tăcută a naturii. Zeci de gălăţeni au ajuns la spital cu fracturi şi luxaţii. Dacă mai continuă gerul, nu vom mai avea unde să-i punem”, spune Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă.




















































