Un fake-news a creat panică şi a pus pe jar autorităţile din Galaţi: „Nu se stinge lumina la obiective economice!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Wikipedia
sursa: Wikipedia

Războiul informaţional loveşte la Galaţi. Un fake-news despre închiderea iluminatului pe timp de noapte a unor obiective economice din Galaţi a pus pe jar autorităţile şi a creat panică în rândul populaţiei. „Este o dezinformare iresponsabilă pe care o condamn cu toată tăria”, a transmis primarul Galaţiului.

Informaţia a fost vehiculată în noaptea de marţi spre miercuri (1-2.03.2022) la scurt după ce un tir cu rachete a bombardat o unitate aflată la Ismail, în Ucraina, la numai 15 km de graniţa cu România. Pe reţelele de socializare şi într-un ziar local a apărut informaţia că mai multe obiective importante din Galaţi au oprit iluminatul ca măsură de securitate în actualul context al conflictului din Ucraina.  

Este vorba de Şantierul Naval, combinatul siderurgic Liberty-Galaţi, Port Mineralier, punctul de Trecere Bac, Turnul de Televiziune şi podul de peste Dunăre. Cum era de aşteptat, panica s-a instalat  repede în rândul populaţiei, mulţi cetăţeni întrebându-se dacă „se închide sau nu iluminatul pe timp de noapte a unor obiective strategice din Galaţi?”.

„Nu e adevărat că obiective din Galaţi ar fi fost în beznă”

La această întrebare au răspuns autorităţile, care au infirmat categoric zvonurile vehiculate, afirmând că este un fake-news. Reprezentanţii Prefecturii Galaţi spun că, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, nu a fost luată nicio decizie legată de întreruperea iluminatului la anumiţi agenţii economici

„Noi nu am luat nicio decizie. Combinatul nu a închis curentul, şantierul nu a închis curentul. Nu s-a luat nicio decizie în acest sens”, a declarat Teodora Miron, purtătorul de cuvânt al Prefecturii  Galaţi.

 „Nu este adevărat că obiective din Galaţi ar fi fost în beznă noaptea trecută pentru a nu ajuta eventuala orientare către ţinte de dincolo de graniţă .Este o dezinformare iresponsabilă pe care o condamn cu toată tăria. Trăim vremuri tulburi şi atrag atenţia că în această perioadă circulă tot felul de ştiri, fapt pentru care fac un apel la calm şi vă îndemn să vă informaţi din surse credibile”, a transmis primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu.

 Informaţia a fost infirmată şi de Şantierul Naval Damen. „Nu am stins lumina şi nici nu avem de când să o facem. Nu ştim de unde a apărut informaţia aceasta”, a declarat Corina Pîrvu, purtătorul de cuvânt al Şantierului Naval Damen.

Iluminatul podului nu a fost întrerupt pe timp de noapte

De asemenea, reprezentanţii constructorului podului suspendat peste Dunăre, cel mai lung pod suspendat care se construeşte în România şi al treilea din Europa, au anunţat că nu au închis iluminatul pe timp de noapte. De altfel, lucru dovedit de o filmare realizată noaptea trecută, în care se observă că obiectivul este iluminat. (vezi VIDEO)

 „În urma verificărilor doresc să vă informez că iluminatul podului nu a fost întrerupt pe timp de noapte şi nici nu se intenţioneză acest lucru. În cazul în care va exista o solicitarea oficială în acest sens vă vom anunţa. Ştirea apărută în presă este un fake news. Alimentarea cu energie nu a fost oprită în niciun moment”, a transmis Viorel Eşanu, responsabil cu monitorizarea lucrărilor la podul peste Dunăre din partea constructorului Astaldi.

De asemenea, la sucursala Galati a Distribuţie Energie Electrică România nu s-a înregistrat, noaptea trecută, nici o avarie electrică. 

Război informaţional sau manipulare mediatică?

Specialiştii cred că avem de-a face cu un zvon bine ţintit, pentru a induce panica printre oameni. Potrivit acestora, ne confruntăm cu un război informaţional, care se propagă inclusiv în media din România.

„În situaţii de genul acesta, zvonurile se propagă foarte uşor şi se amplifică pe principiul bulgărelui de zăpadă care provoacă avalanşă. Sunt absolut convins că vor continua manipulările în spaţiul românesc. Am remarcat că de la începutul ofensivei militare ruseşti în Ucraina, trolii s-au activat pe forumurile româneşti, promovând mesaje pro-Rusia şi anti-Ucraina. Sfatul meu este să „nu hrăniţi trolii” pentru că ei trăiesc din propriile voastre răspunsuri”, ne-a declarat Cătălin Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Române de Istorie a Presei.

„Războiul cu arme, ghidat de un război informaţional”

„Nu ştim dacă este trolaj sau pur şi simplu este vorba despre o ştire neprofesionistă. Fiind vorba de un război, sunt numeroase evenimente care se petrec foarte repede, spontan, situaţiile se schimbă de la un moment la altul. Există, desigur, şi o presiune pe organele de presă. Este foarte adevărat că, în cazul unor evenimente fierbinţi, este mai greu să urmezi toate protocoalele, pentru că e chestiune de viteză. A face articole la modul acesta este periculos, deoarece subminezi puterea întregii prese. Oamenii vor blama toată presă.

(..) Războiul cu arme a fost mereu ghidat de un război informaţional. Este evident, nu mai dacă ne uităm la narativa Rusiei. Pentru ruşi există o poveste, ei eliberează o ţară ţinută captiv de un guvern neonazist. Recent am văzut că apar la televiziunile ruse rapoarte despre cum trupele ruseşti sunt întâmpinate cu bucurie de ucraineni”, explică Doru Căstăian, profesor la „Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie” Galaţi.

Foarte important, cei care îşi iau informaţiile din mediul online trebuie să ştie să recunoască trolii. Ei sunt de mai mult categorii, unii dintre ei putând fi uşor de recunoscut.  

„Există troli foarte uşor de recunoscut, în general profilurile lor sunt foarte noi, nu veţi găsi fotografii cu persoana respectivă, au numele de împrumut, de tipul Vasile Ionescu, Ion Georgescu. Această categorie sunt trolii fără experienţă. Există însă şi troli de mai mare fineţe, cu experienţă. Trebuie să fii foarte atent deoarece trolii au, de regulă, o agendă,  trolii nu dezbat, ei doar dau impresia că dezbat. Pentru un ochi antrenat, sunt uşor de recunoscut. În general, se folosesc de sofisme, de vicii de argumentare pentru a-şi ţine discursul. Trolii buni sunt puţini în general şi au un istoric”, a adaugat profesorul Doru Căstăian.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Profesoară din Ucraina, fugită din calea războiului: „Am închis casa şi am lăsat tot în mâna Domnului” 

Bloc de locuinţe pentru cazarea refugiaţilor care ajung în Galaţi. Primar: „Ajutăm, suntem solidari!“

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite