Un copil a fost la un pas de moarte după ce a înghiţit o monedă de 50 de bani
Un copil în vârstă de numai 7 ani a fost plimbat de la un spital la altul şi a fost la un pas de moarte după ce a suferit un accident stupid. Gabriel Miaotă, a înghiţit o monedă de 50 de bani, care i-a rămas în gât.
În urma accidentului, mama copilului l-a dus imediat la spital în Focşani, după care a fost transportat la Spitalul Judeţean Galaţi, iar în cele din urmă a ajuns la Spitalul de Urgenţă pentru Copii, tot din Galaţi. Aici medicii au intervenit imediat şi l-au salvat pe băiat.
„La solicitarea celor de la Spitalul Judeţean am intervenit în cazul acestui copil. A fost o urgenţă rezolvată în aproximativ cinci minute”, a spus Alexandru Ritivoi, medic ORL.
Mama copilului a răsuflat uşurată după ce băiatului a scăpat cu viaţă.
„Din joacă a înghiţit banul. M-am speriat, dar acum este bine. Poate mânca”, a spus mama băiatului, Dorina Miaotă.




















































