Ucigaşul în serie dintre tomberoane. Cum a incendiat un bărbat în timp ce dormea şi a privit senin cum arde ca o torţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omul străzii a fugit pentru a obţine ajutor, dar şi-a pierdut cunoştinţa din cauza arsurilor Foto: arhivă Adevărul
Omul străzii a fugit pentru a obţine ajutor, dar şi-a pierdut cunoştinţa din cauza arsurilor Foto: arhivă Adevărul

La 25 de ani, Dorinel Ştefaniu are la activ două crime, prima fiind comisă când avea doar 17 ani. La doar un an după ce a fost eliberat din închisoare, tânărul a incendiat o persoană fără adăpost din răzbunare şi s-a uitat la ea cum este cuprinsă de flăcări.

Dorinel Ştefaniu (25 de ani), un tânăr care locuieşte pe străzi, a fost condamnat definitiv, pe 7 mai, la închisoare pe viaţă de către Curtea de Apel Galaţi pentru omor calificat, după ce i-a dat foc unui alt om al străzii, iar apoi s-a aşezat să privească cum victima arde ca o torţă.

Tânărul comitea prima sa crimă la doar 17 ani, însă nu a stat după gratii decât şapte ani, fiind eliberat la termen în 2017, deoarece era minor la data faptei, iar pedeapsa i-a fost înjumătăţită.

Nu a rezistat în libertate decât un an. Pe 29 aprilie 2018, în timp ce scotocea prin tomberoane, l-a recunoscut pe Ionel Munteanu, o persoană fără adăpost ca şi el, despre care şi-a amintit că îl bătuse în urmă cu o săptămână pentru că refuzase să îi dea bani. Gândul răzbunării a încolţit în mintea lui.

A luat un cerşaf sau o pânză dintr-un tomberon, i-a dat foc cu o brichetă şi l-a aruncat peste omul străzii, care dormea. Victima consumase o cantitate mare de alcool, la necropsie constatându-se că avea o alcoolemie de 1,35 mg/l alcool în aerul expirat.

Asta a împiedicat-o să realizeze la timp ce se întâmplă, iar când a făcut-o, ardea deja ca o torţă. A apucat să mai fugă aproximativ 150 de metri, în speranţa că cineva îi va sări în ajutor, prăbuşindu-se apoi fără suflare, cu arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. Medicii sosiţi la faţa locului au încercat să o resusciteze, dar nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite