Tânăra care a vrut să incendieze steagul Ungariei în Oradea a scăpat de anchetă. Explicaţia procurorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra care a fost filmată în timp ce încerca să incendieze drapelul Ungariei arborat pe sediul UDMR Bihor din Pasajul Vulturul Negru din Oradea a scăpat de anchetă, procurorii dispunând clasarea acuzaţiei de incitare la ură sau discriminare şi renunţarea la urmărire penală pentru acuza de distrugere, soluţie pe care politicienii maghiari ai PPMT o consideră neîntemeiată.

Orădeanca în vârstă de 21 ani a fost pusă sub urmărire penală în urma unui incident produs în noaptea de 29 spre 30 decembrie când, urcată pe câteva scaune, a încercat să incendieze steagul Ungariei cu o brichetă, scena fiind filmată de un tânăr care în final, a şi intervenit să o oprească.

Imediat după incident, Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a depus o plângere penală împotriva autoarei, solicitând să fie cercetată pentru incitare la ură sau discriminare respectiv distrugere, solicitându-i totodată  solicitându-i totodată daune morale de 42.600 lei.

În paralel, o plângere penală similară a fost depusă şi de reprezentanţii UDMR Bihor, cerându-i daune morale de 10.000 lei autoarei, iar procurorilor să o oblige să urmeze un program de reintegrare socială, în care să fie educată "despre convieţuire şi toleranţă comunitară".

Cazul, anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a stagnat mai bine de o lună, până când poliţiştii au reuşit să o identifice pe autoarea incendierii, iar acum a fost închis printr-o ordonanţă în care autoarea este "iertată" pentru fapta comisă. Referitor la acuzaţia de incitare la ură sau discriminare, procurorii au stabilit că nu au găsit dovezi din care să reiasă "intenţia suspectei de a incita la ură sau discriminare împotriva minorităţii maghiare din România", deoarece martorii prezenţi "s-au îndepărtat de ea". Ca atare, au dispus clasarea acuzaţiilor, apreciind că fapta comisă nu este prevăzută de legea penală. 

Cu privire la acuzaţia de distrugere, anchetatorii susţin în ordonanţă că au solicitat punctul de vedere al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana", care le-au comunicat că, prin fapta comisă, tânăra nu a pus în pericol persoane sau bunuri şi, prin urmare, continuarea anchetei împotriva ei ar fi inoportună. Motivul? Gravitatea faptelor nu justifică "cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal", se arată în ordonanţa prin care orădeanca a scăpat de anchetă fără o amendă măcar.  

Soluţia i-a nemulţumit pe reprezentanţii PPMT care au anunţat că o vor ataca în termenul de 20 de zile prevăzut de lege, printr-o plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea

"Este trist că la 30 de ani de la schimbarea regimului, minorităţile etnice nu au o lege care să le apere măcar simbolurile naţionale. Eu consider că această soluţie nu este una legală şi contrazice evidenţa. În înregistrarea incidentului se vede că martorii nu pleacă, sunt în jurul ei. Poate că paguba provocată nu este mare, dar Codul penal prevede că şi tentativa este infracţiune", a declarat pentru Adevărul.ro vicepreşedintele PPMT, Zatykó Gyula. 

Până vineri, reprezentanţii UDMR nu au avut vreo reacţie publică legată de soluţia adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în acest caz. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite