Trafic rutier restricţionat, sâmbătă, în centrul Galaţiului. Vor fi afectate şi traseele de transport public
0Restricţiile de trafic rutier vor dura circa 10 ore, sunt cauzate de lucrări de infrastructură urbană şi vor viza un segment important din strada Domnească, între biserica Greacă şi Universitate.
Primăria municipiului Galaţi a anunţat că, pentru executarea lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă potabilă, pe strada Domnească (tronsonul cuprins între străzile Nicolae Gamulea şi Universităţii), sâmbătă, 7 decembrie, în intervalul orar 8.00 – 18.00, circulaţia rutieră se va desfăşura îngreunat.
„Vor fi lucrări care vizează traversarea carosabilului prin săpătură deschisă, în două etape, pe maxim jumătate din cale. Astfel, pentru desfăşurarea traficului rutier în mod fluent, îi rugăm pe conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor”, a precizat municipalitatea.
Totodată, circulaţia autovehiculelor de mare tonaj va fi restricţionată, astfel încât unele trasee ale mijloacelor de transport public local de călători vor fi deviate, după cum urmează:
- Troleibuzele care asigură traseele 102 şi 104 vor întoarce în Centru pe str. Brigadierilor şi vor avea indicativele 101 şi 103;
- Traseele 9 şi 22 vor fi deviate pe tur pe traseul str. Brăilei – str. Domnească – str. Navelor – str. Portului – str. Ana Ipătescu – str. Gării – Gara CFR, returul fiind nemodificat;
- Traseul 11 va fi deviat pe tur de la Potcoava de Aur pe str. Traian la Piaţa Centrală, returul fiind nemodificat;
- Traseul 27 va întoarce în Centru pe str. Brigadierilor;
- Traseele 19 şi 105 vor circula deviat pe tur pe traseul str. Brăilei – str. Traian – str. Basarabiei – str. Domnească – Grădina Publică, returul fiind nemodificat;
- Traseul 18 va fi deviat pe tur de la Potcoava de Aur pe str. Traian – str. Basarabiei – str. Domnească, returul fiind nemodificat;
- Traseul 15, fiind asigurat cu minibuze, nu va fi modificat.