Teatrul Gulliver s-a adaptat noii situaţii generate de epidemia de coronavirus. Păpuşarii vor susţine spectacolele online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Teatrul Gulliver
Foto: Teatrul Gulliver

Gulliver pregăteşte o selecţie de spectacole cu un grad de adresabilitate cât mai amplă, incluzând producţii mai noi sau consacrate ale teatrului.

Tocmai pentru că acum – poate mai mult decât oricând, avem nevoie de farmecul şi de frumuseţea poveştilor, Teatrul Gulliver vine cu un pas mai aproape de publicul său atât de drag şi aduce sala de spectacole ONLINE. Astfel, începând de mâine, 21 martie, de la ora 11,00, Teatrul Gulliver va difuza în regim de transmisie în direct, pe pagina de Facebook a teatrului (https://www.facebook.com/TeatrulGulliver/) cele mai îndrăgite spectacole.

Începând cu piesa „Ursul păcălit de vulpe”, o experienţă scenică încărcată de enegie, voie bună şi culoare, Gulliver pregăteşte o selecţie de spectacole cu un grad de adresabilitate cât mai amplă, incluzând producţii mai noi sau consacrate ale teatrului. Programul cu spectacolele ce urmează a fi difuzate va fi anunţat şi disponibil pe pagina de Facebook a teatrului.

Aşadar, toţi cei care îşi doresc să rămână conectaţi la magia poveştilor pot urmări spectacolele GULLIVER  online, pe pagina de Facebook a teatrului: https://www.facebook.com/TeatrulGulliver/, la secţiunea Clipuri video, în intervalul programat. Vizionarea este GRATUITĂ.

Totodată, profitând de prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Teatrului pentru Copii şi Tineret, Teatrul GULLIVER doreşte să reamintească tuturor spectatorilor că teatrul e viu şi e aproape de toţi cei care îi cunosc şi îi împărtăşesc emoţia, dincolo de orice context sau împrejurare. Aşteptăm să ne revedem cât mai curând în sala de spectacole, tărâmul unde magia prinde viaţă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite