Profitul bate doliul naţional. O parte dintre petrecerile din cluburile de la Galaţi au continuat sâmbătă şi duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrecere în club. Foto: Arhivă
Petrecere în club. Foto: Arhivă

Tragedia de la clubul Colectiv nu a trezit suficientă compasiune printre patronii cluburilor gălăţene astfel încât, în semn de respect faţă de zecile de morţi şi faţă de doliul naţional, să închidă măcar pentru două zile distracţia. În schimb, toate teatrele şi instituţiile au ţinut cont de doliul naţional şi şi-au amânat evenimentele.

Chiar dacă în week-end-ul trecut au fost programate la Galaţi mai multe evenimente publice pentru care existau contracte cu artiştii şi se vânduseră sute de bilete, autorităţile responsabile au preferat să-şi asume riscul amânării acestora, în contextul doliului naţional declarat de Guvern după tragedia de la clubul Colectiv.

Astfel, toate concertele programate la Tecuci, de Festivalul Muştarului, au fost amânate cu o săptămână, iar artiştii implicaţi (Sofia Vicoveanca, Ana Lesko, Direcţia 5) au acceptat schimbarea de program.

„Am emis deja două dispoziţii de primar pentru punerea în aplicare a măsurilor care se impun într-o astfel de situaţie. De asemenea, am avut şi o şedinţă de urgenţă a Consiliului Local în care s-a confirmat amânarea”, a declarat Daniel Ţuchel, primarul municipiului Tecuci.

Şi spectacolele programate de teatrele gălăţene în week-end au fost suspendate, chiar dacă, bunăoară, la Teatrul Muzical era în plină desfăşurare Festivalul Leonard, iar în spectacolul de duminică seara erau angrenaţi peste 200 de artişti. Operata programată („Liliacul”) se va juca pe 3 noiembrie, dată la care a fost amânată şi piesa „Cerere în căsătorie” a Teatrului „Fani Tardini”.

Şi majoritatea cluburilor din Galaţi au dat dovadă de decenţă. Bunăoară, Fratelli, PlacePub, New York şi Club S au anulat evenimentele programate.

Alţii au preferat, pur şi simplu, profitul

Patronii altor cluburi au preferat, însă, să aplice principiul profitului, după lozinca „Viaţa merge mai departe”. Astfel, la Infinity, Daily Pub, Union Jack, Ethos, Teatris şi Summer Time lucrurile s-au desfăşurat ca-n orice week-end obişnuit.

La Summer Time au avut un moment de „tribut cu brichete”, pe o piesă a lui Michael Jakson, apoi totul s-a întors la normal. Ba chiar în unele dintre cluburile menţionate a fost tâmbălău mare, cu bal mascat şi dans până-n zori, semn că profitul propriu e mai important decât durerea celorlalţi.

Ulterior, cei de la Union Jack au încercat să dreagă busuiocul şi au anunţat că vor dona o parte din încasări în scop umanitar. Tot e un pas, deşi poate că decenţa ar fi fost mai bună. Iar dacă era dublată şi de donarea încasărilor de vineri seară, era de lăudat şi de admirat.

Dezinformarea, boală veche

În ultimele zile, în mediul online a fost propagată în avalanşă informaţia cum că Legea nr. 75/1994 ar stabili că toate manifestările sportive, artistice şi culturale se amână pe perioada doliului naţional.

Consultând amintita lege (care reglementează drapelul naţional, imnul de stat şi sigiliile statului), am descoperit că absolut nicăieri nu se face o astfel de referire, cu toate că sute de surse de informaţii româneşti au prezentat-o ca fiind certă, ba chiar au şi citat (!) din ea.

În contextul tragediei cumplite de clubul Colectiv din Bucureşti, chiar dacă legea este aproximativă, nu înseamnă, totuşi, că regulile decenţei nu ar fi impus, măcar pentru 48 de ore (adică sâmbătă şi duminică), ca restaurantele cu program artistic şi cluburile din ţară să-şi fi închis uşile.

N-ar fi murit, cu singuranţă, nimeni de plictiseală şi, în plus, s-ar fi arătat un pic de solidaritate cu zecile de morţi şi cu durerea famiilor care au pierdut pe cineva drag sau îl au în spital, unde se zbate între viaţă şi moarte.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite