În cumplitul incendiu de la Clubul Colectiv din Bucureşti şi-a pierdut viaţa şi o tânără de 29 de ani din Galaţi. Valentina Florea se afla în local cu sora şi prietenul ei pentru a urmări concertul Goodbye To Gravity.
Valentina Florea se afla în Clubul Colectiv în momentul producerii tragediei. Tânăra venise la spectacol cu prietenul şi sora ei. În tot acel haos, când toţi încercau să se salveze, Tina, aşa cum îi spuneau apropiaţii, s-a pierdut de sora şi de prietenul ei. Aceştia au căutat-o pe fată toată noaptea. Din nefericire, în dimineaţa de după dezastru a fost găsită şi identificată la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti.
Incendiu în Clubul Colectiv. Valentina se întoarce acasă în sicriu
Sicriul cu trupul neînsufleţit al tinerei va fi adus la Galaţi luni şi depus în capela Bisericii Vovidenia din centrul oraşului. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Sf. Lazăr.
Valentina Florea absolvise Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi şi ulterior a urmat cursurile Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative Bucureşti.
Mai multe ştiri despre incendiul de la Clubul Colectiv
Incendiu în Clubul Colectiv. Revolta unui tânăr pe care l-a ocolit moartea: Cei care mergeau în Colectiv nu sunt boschetari care trăiau de pe o zi pe alta
EXCLUSIV Incendiu în Clubul Colectiv. Administratorul firmei care a izolat fonic tavanul clubului: „Le-am oferit varianta ignifugă, dar au ales ce era mai ieftin“
Incendiu în Club Colectiv. Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, chitariştii Goodbye to Gravity, au murit
Incendiu Club Colectiv. Mărturiile cutremurătoare: „Mă căţăram pe cadavre şi încercam să ies“. Asistentă de la Salvare: „Săreau arşi pe mine, urlau“
Mărturiile părinţilor victimelor de la incendiul din club Colectiv: „A deschis ochii şi mi-a spus: «am văzut iadul, mam㻓
Reacţii oficiale după incendiul de la Club Colectiv. Klaus Iohannis: „Nu mai putem continua pe principiul «lasă că merge şi aşa»“
Incendiu în Clubul Colectiv. Când se activează planul de cod roşu pentru dezastre. Neregulile depistate în actele de funcţionare a clubului
Incendiu la Clubul Colectiv din Bucureşti. Generaţia Facebook „atacă“ din nou: „Nimeni în cluburi! Astăzi nu ieşim în club!“
Incendiu în Club Colectiv Bucureşti. Solistul trupei care concerta în momentul incendiului se zbate între viaţă şi moarte. Tânărul a câştigat Megastar în 2008
Incendiu în Club Colectiv. Mărturiile unui prieten al trupei Goodbye to Gravity: „Au făcut concertul cu banii lor. Unul dintre băieţi are mâinile arse“
Incendiu club Bucureşti: Colectiv, unul dintre cele mai renumite localuri de concert din Capitală. În seara tragediei, intrarea a fost liberă
Incendiu în Clubul Colectiv: Cine sunt Goodbye to Gravity, trupa care a concertat în momentul producerii tragediei
Incendiu Colectiv. Cine este Alin Anastasescu, acţionarul principal al firmei care deţine Clubul Colectiv
Incendiu la Club Colectiv. Liste cu răniţii tragediei din Capitală, internaţi la diverse spitale din Bucureşti
Incendiu în Club Colectiv. Ce s-a întâmplat, de fapt, în Colectiv, clubul în care zeci de tineri au ars de vii
Incendiu Club Colectiv. Este nevoie de sânge! Unde puteţi dona chiar acum