Profanare de morminte la cimitirul Cătuşa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorinţa de a face rost de bani repede şi fără prea multe bătăi de cap i-a determinat pe doi puşti de 17 ani, din Galaţi, să dea lovitura în cimitirul Cătuşa. Ionuţ Cosmin M. şi George S. s-au înarmat cu cele necesare pentru a tăia crucile şi ormanentele din fier şi s-au pus pe treabă duminică seara.

Au furat câteva zeci de bare metalice, dar au avut ghinionul de a fi prinşi de jandarmii gălăţeni undeva în zona cartierului Barboşi, sub benzile transportoare, în timp ce cărau două roabe încărcate cu saci de rafie.
„Nu mică le-a fost mirarea jandarmilor când, la controlul sacilor din rafie au găsit mai multe ţevi metalice a căror formă şi aspect coincideau cu cele folosite la mormintele din Cimitirul «Cătuşa»", spune Cătălin Mircea Bădin, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Galaţi.
Jandarmii au făcut imediat legătura cu cimitirul, mai ales că în aceeaşi zi paznicul locului de veci a sunat la 112 şi a anunţat că două persoane au distrus mai multe morminte.
Duşi la locul faptei, cei doi hoţi minori au declarat că au sărit gardul cimitirului, au tăiat barele metalice de la mai multe morminte şi au plecat prin acelaşi loc, fără să fie văzuţi.

Citeşte amănunte în ediţia locală de Galaţi-Brăila a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a „Adevărul" (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite