Primăria Galaţi demarează lucrările la un cartier de locuinţe sociale in Micro 17

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartierul va fi gata în 2015. Foto: Adevărul
Cartierul va fi gata în 2015. Foto: Adevărul

Conform contractului, termenul limită de finalizare a lucrărilor la cartierul de locuinţe din Micro 17 este august 2015. Lucrările sunt executate de SC Vega 93 Galaţi, iar costurile se ridică la puţin peste 51 de milioane de lei.

„Este o investiţie extrem de importantă pentru Galaţi. Construim peste 750 de apartamente şi un campus modern ce va cuprinde locuri de joacă, spaţii verzi, parcări, magazin de tip economat, post de poliţie locală şi punct sanitar. De circa 20 de ani nu s-a mai construit nici un bloc în Galaţi cu bani de la bugetul local. Prin construcţia acestui cartier, sperăm să răspundem cât mai multor solicitări venite din partea cetăţenilor oraşului, în special al tinerilor, care au nevoie de o casă pentru a putea duce o viaţă decentă şi civilizată. Vreau să fiu bine înţeles: locuinţele pe care le construim acum nu vor fi destinate doar cazurilor sociale. Vrem să le dăm case şi tinerilor medici sau profesori, cercetători sau sportivi, care fac performanţă pentru Galaţi prin activitatea lor şi pe care vrem să îi ţinem aici, în oraş, să lucreze pentru progresul comunităţii”, a declarat primarul Marius Stan.

Conform contractului, termenul limită de finalizare a lucrărilor la cartierul de locuinţe din Micro 17 este august 2015. Lucrările sunt executate de SC Vega 93 Galaţi, iar costurile se ridică la puţin peste 51 de milioane de lei.

Cartierul de locuinţe din Micro 17 va cuprinde 15 blocuri cu apartamente de 1, 2 şi 3 camere, toate cu utilităţi contorizate separat, circa 70 de locuri de parcare, locuri de joacă, spaţii verzi, un sediu administrativ ce va cuprinde post de poliţie, punct sanitar şi magazin de tip economat.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite