Prima modernizare la Maternitatea „Buna Vestire” din Galaţi, după 25 de ani. Se vor investi 16,2 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirile şi terenul aferent Spitalului Clinic de Obstetrică–Ginecologie Buna Vestire” au intrat în proprietatea Primăriei în anul 2017, după ce au fost răscumpărate de la asociaţia de caritate căreia îi fuseseră retrocedate confirm legii privind restituirea imobilelor naţionalizate.

Consiliul Local Galaţi a aprobat, la propunerea primarului Ionuţ Pucheanu, indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Relocarea, reabilitarea, modernizarea şi dotarea ambulatoriului Spitalului Clinic de Obstetrică – Ginecologie Buna Vestire”. Proiectul îşi propune îmbunătăţirea serviciilor medicale prin transformarea corpului C4, degradat şi nefuncţional în prezent, într-un ambulatoriu modern.

Astfel, la parter vor fi două cabinete de obstetrică şi ginecologie, consultaţii nou născuţi, planificare familială, psihologie, videocolposcopie, histeronografie, ecografie, dermatologie, sterilizare, laborator şi imagistică medicală cu Raze X şi RMN. La etaj vor funcţiona un laborator pentru analize medicale şi o sală de consiliere/informare.

Proiectul prevede lucrări de consolidare; de creştere a eficienţei energetice, prin realizarea lucrărilor de anvelopare a sistemului de încălzire/furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu, lucrări de instalare a sistemelor de climatizare, ventilare naturală, lucrări de realizare a instalaţiei de iluminat; lucrări de amenajare interioară; lucrări de sistematizare verticală – refacere trotuar şi sistem de evacuare a apelor pluviale. Valoarea totală a investiţiei este de 16,2 milioane de lei.

Proiectul este propus pentru finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale – Prioritatea de investiţii 8.1.

Aceasta este prima investiţie majoră ce va fi derulată la Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie ”Buna Vestire”, după ce, în iulie 2017, Primăria municipiului Galaţi a achiziţionat terenul şi imobilul unităţii medicale, devenind astfel proprietar, statut ce îi conferă posibilitatea să acceseze fonduri europene şi să-l transforme într-un spital modern, spaţiile actuale fiind mici, insuficiente pentru toate cabinetele, iar aparatura - uzată.

Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie "Buna Vestire" funcţionează în regim pavilionar cu o structură de 105 paturi. Este una dintre cele mai vechi unităţi sanitare din ţară şi cea mai veche maternitate din judeţ.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite