Pregătiţi-vă pentru regalul teatral al Festivalului Naţional de Comedie, de la Galaţi. Iată programul prestigiosului eveniment cultural

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişul festivalului
Afişul festivalului

La a XXIV-a ediţie a festivalului vor fi prezentate 13 spectacole. Printre trupele participante se numără cele ale Teatrului „Nottara", Teatrului Naţional „I.L. Caragiale şi Teatrul Mic din Bucureşti

Pentru gălăţenii pasionaţi de arta teatrală urmează opt zile de răsfăţ cultural şi asta pentru că, începând de duminică - 7 octombrie şi până luni - 14 octombrie, Teatrul Dramatic „Fani Tardini" va găzdui cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi.

Evenimentul va debuta cu piesa „Puşlamaua de la etajul 13", de Mircea M. Ionescu. După vizionarea piesei spectatorii sunt invitaţi să asiste la decernarea premiilor Concursului naţional de dramaturgie-comedie.

Tot în cadrul festivalului sunt programate şi de-acum tradiţionale dezbateri despre soarta teatrului contemporan, una nu tocmai de invidiat în România şi mai cu seamă în anii din urmă. Astfel, se cuvine menţionat colocviul „Comedia crizei, criza comediei", colocviu care va fi moderat de actorul Mircea Diaconu.

Despre ediţia din acest a Festivalului Naţional de Comedie se poate spune că va fi un adevărat tur de forţă având în vedere că vor fi jucate nu mai puţin de 13 spectacole.

„Cam multe pentru opt zile!", a remarcat actorul Vlad Vasiliu, directorul Teatrului Dramatic, înrezător însă şi în succesul din acest an al festivalului.

Se cuvine remarcată şi o altă noutate care va scoate „din comun" actuala ediţie, respectiv numărul spectacolelor regizate de actori.

„Actorii s-au transformat în regizori. Este vorba de Diana Lupescu, Dorina Chiriac, ca să amintesc doar câteva nume", a precizat Mona Sandu, secretarul literar al Teatrul Dramatic „Fani Tardini".

La ediţia din acest an se vor acorda cinci premii (Marele premiu, Premiul pentru regie, Premiul pentru interpretare masculină şi feminină şi Premiul special al juriului).

Preţurile biletelor sunt absolut rezonabile fiind cuprinse între 14 lei şi 31 de lei şi cu siguranţă că nu vor mai fi de găsit la casă în ziua spectacolelor. Pentru a vă asigura accesul la toate spectacolele, economisind suma de 60 de lei, alegeţi să cumpăraţi un abonament, la preţul de 230 de lei. Dacă mai găsiţi...

Un festival cu istorie

Teatrul Dramatic "Fani Tardini" a fost primul din ţară care a organizat un festival al comediei, în anul 1976. A fost „startul" unei competiţii graţie căreia Galaţiul a devenit o adevărată capitală a comediei, ca gen al dramaturgiei. Festivalul a fost şi a rămas una din cele mai importante manifestări culturale de nivel naţional, care reuneşte, anual, la Galaţi, renumiţi critici, dramaturgi, regizori, directori de teatre şi actori pentru a se bucura, alături de privilegiaţii spectatori gălăţeni, de un adevărat regal al comediei.

Tradiţia acestui festival a continuat şi după 1990, când, sub direcţia lui Adrian Lupu, festivalul a primit o nouă denumire: Festingal (Festivalul Internaţional de Teatru - Galaţi). Cu un singur şi nobil scop: ridicarea ştachetei valorilor în arta teatrală, cu implicarea directă a urbei noastre.

Programul Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi

Duminică, 7 octombrie

Ora 17.00, Foaierul Sălii Mari de Spectacole:
Vernisajul expoziţiei taberei de pictură PRO-BOHOLŢ

Ora 19.00, Sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini":
Deschiderea Festivalului Naţional de Comedie.

Decernarea premiilor Concursului National de Dramaturgie - Comedie

Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galaţi
Spectatocolul: „Puşlamaua de la etajul 13" de Mircea M. Ionescu
Regia: Vili Perveli Nikolov
Distributia: Petronela Buda, Gheorghe V. Gheorghe, Veronica Păpuşă, Petrica Păpuşă, Svetlana Friptu, Ana-Maria Ciucanu, Aurel Bâtcă, George Breabăn

Luni, 8 octombrie

Ora 17.30, Sala Studio a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" Galaţi
One-man-show
„Monstrul"
Interpretează: Adrian Ţofei

Ora 19.00, Sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini":
Asociaţia "Teatrul nu e o cladire" Bucureşti
Spectacolul: „Noi 4 de Lia Bugnar"
Regia: Dorina Chiriac
Distribuţia: Ilinca Manolache, Maria Obretin, Lia Bugnar, Dorina Chiriac

Marţi, 9 octombrie

Ora 11.00, Foaierul Sălii Mari de Spectacole al Teatrului Dramatic "Fani Tardini" Galaţi:
Colocviu - Criza comediei / Comedia crizei
Moderator: Mircea Diaconu

Ora 19.00, Sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini":
Teatrul "Nottara" Bucuresti
Spectacolul: „Umor, amor, fior de dor... în Bucureşti"
Un spectacol de Diana Lupescu
Distributia: Crenguţa Hariton, Ioana Calotă, Raluca Gheorghiu, Cristina Păun, Roxana Colceag, Alexandra Timofte, Gabriel Răuţă, Cristian Nicolae, Lucian Ghimişi, Alexandru Mike Gheorghiu, Vlad Corbeanu

Miercuri, 10 octombrie

Ora 17.30, Sala Studio a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" Galaţi
Compania "Passe-Partout - Dan Puric" Bucureşti
„Ce-ar fi dac-ar fi..." (One-man-show)
Interpretează: Ştefan Ruxanda

Ora 19.00, Sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini":
Teatrul de Stat Constanta
„Gâlcevile din Chioggia" de Carlo Goldoni
Regia: Dana Dumitrescu
Distribuţia: Remus Archip, Marian Adochitei, Georgiana Mazilescu, Florina Bulgaru/Andreea Tutui, Luiza Martinescu, Andu Axente, Laura Iordan, Adrian Dumitrescu, Florentin Roman, Mirela Pana, Cosmin Mihale, Turchian Nasurla, Andrei Cantaragiu

Joi, 11 octombrie

Ora 19.00, Sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini"
„Nebuna din Chaillot" de Jean Giraudoux
Regia: Tino Geirun
Distribuţia: Vlad Vasiliu, Lucian Pînzaru, Cristian Gheorghe, Gabriel Constantinescu, Vasile Dănilă, Ciprian Braşoveanu, Cristina Uja, Liliana Lupan, Tamara Constantinescu, Elena Ghinea, Ioana Citta Baciu, Carmen Albu, Dan Căpăţână

Vineri, 12 octombrie

Ora 17.30, Sala Studio a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" Galaţi
Galeria Montage Bucureşti
„Valsul hazardului" de Victor Haim
Regia: Ingrid Bonta
Distributia: Ruxandra Balaşu, Mihai Capaţînă

Ora 19.00, Sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini":
Teatrul "Tudor Vianu" Giurgiu
„Conu' Leonida faţă cu reacţiunea" de I.L. Caragiale
Regia: Orlin Dyakov

Sâmbătă, 13 octombrie

Ora 10.00, Foaierul Sălii Mari de Spectacole:
Lansări de carte Candid Stoica şi Constantin Codrescu

Ora 12.00, Sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini":
Teatrul "B. P. Haşdeu" Cahul
„Cu jăraticul pe buze", de I. Iachim
Regia: Gheorghe Mândru


Ora 19.00, Sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini":
Teatrul "George Ciprian" Buzau
„Taxi Blues" de Ana Maria Bamberger
Regia: Dan Tudor
Cu: Marius Bodochi şi Dan Tudor

Duminică, 14 octombrie

Ora 11.00, Sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini"
Teatrul National "I.L.Caragiale" Bucuresti:
„Fata din curcubeu", de Lia Bugnar
Regia: Lia Bugnar
Distribuţia: Tania Popa


Ora 19.00, Sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini":
Închiderea oficială a Festivalului Naţional de Comedie

Ora 20.00, Sala Teatrului Dramatic "Fani Tardini":
Teatrul Mic Bucuresti
„Pensiune completa", de Pierre Chesnot
Regia: Gelu Colceag
Distributia: Cristian Iacob, Ana Bart, Ruxandra Enescu, Sergiu Fleşner, Claudia Prec, Vitalie Bantaş, Liliana Pană, Bogdan Talaşman, Andreea Grămoşteanu, Claudiu Istodor, Cuzin Toma

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite