PORTRET: Alice Silvia Niţă, părintele corului "Allegria"
0
A reuşit împreună cu soţul său să pună bazele unui cor de copii celebru, care a concertat la intrarea României la NATO şi cu ocazia aderării la UE
Silvia Niţă a venit în 2003 cu iniţiativa de a înfiinţa corul „Allegria" după ce a ascultat corul italian „Zechino D'oro" la televizor. Dacă nu ar fi avut această idee, Silvia ar fi rămas profesoară de canto la Centrul Cultural şi s-ar fi pregătit să dea o audiţie pentru postul de solist la Teatrul Muzical „Nae Leonard".
La acea vreme în Galaţi nu exista nici un cor pentru copii, iar ideea i-au adus notorietatea profesoarei de canto şi soţului său,Teodor Niţă. „Când am organizat preselecţia, au venit 80 de copii din care au rămas 30. Era coadă până la stradă", îşi aminteşte Silvia.
Primul CD, imediat după înfiinţare
La doar câteva luni de la înfiinţarea corului, au scos primul CD cu cinci piese iar apoi a urmat o suită de premii care vorbesc de la sine despre valoarea profesorilor de canto şi a copiilor din corul Alegria. În 2004 coriştii obţineau premiul de excelenţă la Festivalul Mamaia Copiilor în cadrul spectacolelor conexe.
La finele anului 2004 au participat la şedinţa de preaderare a României la UE, în deschiderea căreia au concertat în sala „Yehudi Menuhin" din Parlamentul European.
A urmat un alt concert la sediul NATO din Bruxelles şi o nouă premieră: primul cor de copii care a cântat pentru 500 de oficiali europeni. Anul următor urma un nou moment determinant din activitatea corului: concert la sediul NATO din Bruxelles, când România a devenit membru al alianţei cu drepturi depline.
În 2007 corul „Allegria" scrie din nou istorie după ce concertează în Franţa la Pessac, cu ocazia aderării României la UE. Trei generaţii de copii au făcut parte până acum prin mâinile Silviei Niţă şi a soţului său. „O parte dintre copii îmi sunt elevi la canto clasic la Centrul Cultural şi îi aştept la Facultatea de Arte din Galaţi, unde sunt asistent universitar", ne declară cu entuziasm Silvia.
O familie de muzicieni
Soţul profesoarei de canto, a marcat la rândul său o altă premieră. A înfiinţat secţia de muzică a Facultăţii de Arte din Galaţi. O familie care şi-a pus amprenta pe muzica canto nu numai la nivel naţional, dar şi internaţional. Cei doi copii ai Silviei urmează tradiţia familiei şi s-au înscris la Liceul de Artă, la secţia pian. Maria, fata Silviei, a fost prima solistă a corului „Allegria" care a cântat la sediul NATO la doar cinci ani.
Profesoara de canto îşi doreşte ca în 2010 să participe la Festivalul Mamaia Copiilor, unde să aibă un parcurs de excepţie.
Ce îi place?
Vă mărturisesc cu inima deschisă că apreciez sinceritatea, bunul simţ şi corectitudinea. Îmi plac copiii şi muzica. Sunt două direcţii esenţiale: copiii îmi dau energia să merg mai departe şi muzica îmi hrăneşte şi înnobilează sufletul.
Ce nu îi place?
Cel mai mult detest, categoric, minciuna. Nu îmi plac persoanele care sunt superficiale în muzică. În domeniul muzicii trebuie să te dăruieşti întru totul, nu există jumătăţi de măsură, pentru că jumătatea de măsură înseamnă mediocritate.
Întrebări şi răspunsuri
De unde pasiunea pentru canto?
De mic copil, părinţii m-au îndrumat la Liceul de Artă. Cântam bine cu vocea, dar am făcut opt ani de vioară. Cântam la serbări, în tabere pentru că le plăcea colegilor. După ce am terminat liceul, m-am înscris la Şcoala de Artă, la canto clasic.
Care este cea mai mare satisfacţie: înfiinţarea corului Alegria sau copii?
Cea mai mare asatisfacţie o am atunci când reuşesc să le insuflu cuiva pasiunea pentru muzică. Am o satisfacţie sufletească atunci când după o muncă riguroasă un concert cu copii iese foarte bine şi când evoluţia în timp a studenţilor mei este evidentă.
Profil
Născută. 31 mai 1970, Galaţi
Studii. Academia de Muzică „Gavril Musicescu" din Chişinău
Familie. căsătorită, doi copii























































