Poliţiştii rutieri, la vânătoare de şoferi beţi la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar norocul a făcut ca evenimentul produs pe DN 25 să nu se încheie tragic. Foto: Adevărul
Doar norocul a făcut ca evenimentul produs pe DN 25 să nu se încheie tragic. Foto: Adevărul

Mulţi dintre conducătorii auto care se urcă la volan sub influenţa băuturilor alcoolice nu sunt prinşi niciodată, aşa că o fac în mod repetat. Până într-o zi când ruinează viaţa cuiva.

Duminică seară, un brăilean în vârstă de 34 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, pe raza comunei Drăgăneşti, judeţul Galaţi, a pierdut controlul autoturismului şi a intrat într-o balustradă de pe marginea drumului.

În urma impactului, conducătorul auto a suferit leziuni uşoare pentru care nu a necesitat internarea în spital. Fiind testat cu aparatul Drager rezultatul a fost de 0.82 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Tecuci pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

La scurt timp, un alt şofer a fost găsit beat la volan şi doar norocul a făcut ca acesta să nu producă o adevărată tragedie pe şosele.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Rurală au depistat pe strada Caişilor, din localitate, un bărbat de 31 ani, din Galaţi, care conducea un autoturism deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul Drager rezultatul a fost de 0.89 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care bărbatul a fost condus la Spitalul Judeţean Galaţi în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

„Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat cms. Cristina Tatulici, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite