O tânără angajată a companiei Orange a murit într-un accident de circulaţie între localităţile Panciu şi Haret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anamaria Sofia, în vârstă de 29 de ani, din Bacău, şi-a pierdut viaţa luni, în jurul orei 14.30, după ce a pierdut controlul maşinii de serviciu în care se afla şi s-a răsturnat cu autoturismul de mai multe ori.

Evenimentul rutier a avut loc pe drumul judeţean Haret-Panciu, Anamaria Sofia, angajată de câţteva luni a companiei Orange, aflându-se la volanul unui autoturism de servicu Renault Megane.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, tânăra a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, izbindu-se violent de un gard din sârmă.

Medicii de pe ambulanţă chemaţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva pe tânăra în vârstă de 29 de ani.

Reprezentanţii comapnei unde a lucrat tânăra ne-au remis un comunicat de presă în care îşi exprimă regretul faţă de pierderea suferită.

“Orange Romania isi exprima profundul regret cu privire la accidentul rutier mortal in care a fost implicata colega noastra, Ana Maria Sofia, reprezentant de vanzari in cadrul companiei. Orange colaborează cu autoritatile pentru stabilirea cauzelor accidentului.Suntem alaturi de familie si de cei apropiati in aceste momente tragice”.

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite