Mii de oameni au rămas blocaţi în propriile case, după ce localităţile în care trăiesc au fost izolate de viscol
0În ciuda eforturilor depuse de echipele şi utilajele de deszăpezire, din cauza vântului puternic şi a zăpezii spulberate, o parte din drumurile judeţene au fost din nou blocate, astfel încât la ora 18:00, în judeţul Galaţi erau 12 localităţi izolate.
Galaţiul este sub dominaţia unei ierni extrem de dificile. După ce în weekend a nins abundent, localităţile Ţepu, Corni, sat Măcişeni, sat Mândreşti din Valea Cornului, Smulţi, Drăguşeni, Cuca, Băleni, Scânteieşti, Vârlezi, Brăhăşeşti şi Bereşti-Meria au rămas izolate.
În prezent, se acţionează cu toate forţele disponibile, astfel încât să poată fi asigurată cel puţin o cale de acces către aceste localităţi.
„În sprijinul persoanelor din aceste localităţi, pentru urgenţe medicale, sau pentru orice altă solicitare din partea primarilor localităţilor izolate, echipajele de pompieri vor efectua misiuni cu ajutorul utilajelor şi autospecialelor cu capacitate de trecere mărită precum şenilatele”, a declarat maiorul Eugen Chiriţă, purtător de cuvânt ISU Galaţi.
La această oră, nu mai sunt localităţi nealimentate cu energie electrică în judeţul Galaţi.
„Pentru evitarea situaţiilor extreme de urgenţă, ce pot pune în pericol viaţa şi sănătatea celor implicaţi - victime şi salvatori deopotrivă, facem apel la persoanele aflate în zonele vizate de avertizările meteorologice să respecte indicaţiile autorităţilor şi a personalului ce acţionează pentru limitarea efectelor acestor fenomene periculoase”, a mai precizat maiorul Eugen Chiriţă.
Urgenţele Extreme se vor semnala la numărul unic 112, sau la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, la numerele de telefon 0236/460.441 sau 0236/460.143.