Medic chirurg, avertisment cu privire la valul patru al pandemiei: O să ne iasă pe nas vara asta!
0Chirurgul Paul Ichim, medic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, trage un semnal de alarmă cu privire la numărul pacienţilor COVID-19 din secţiile ATI, aflat în creştere. „Iar o să ramănă pe afară pacienţii cu alte patologii, cel puţin cei oncologici vor plăti un mare tribut”, susţine medicul într-o postare pe Facebook.
„La cum creşte numărul de cazuri Covid, mai ales cele de ATI, o să ne iasă pe nas vara asta. Parcă văd că iar o luam de la capăt cu restricţiile din septembrie. Iar o să rămână pe afara pacienţii cu alte patologii, cel puţin cei oncologici vor plăti un mare tribut.
Dacă iar ajungem la învăţământul on-line, nu ştiu ce se alege de educaţia generaţiilor acestea. Şi când te gândeşti că totul depindea de opţiunea de vaccinare, de apetenţa publică spre scenarii dubioase”, a scris dr. Paul Ichim, pe pagina sa de Facebook.
Concluzia medicului nu este deloc îmbucurătoare. „Încă un an ca cel prin care am trecut şi o să ne dereglam rău, cel puţin psihic. Parcă văd că până la urmă opinia va fi de tip spartan, cine crapă, crapă, cine scapă şi-a stiut interesul. Până la urmă, om trăi, câţi om trăi şi o să vedem ce se alege”, a adăugat chirurgul gălăţean.
Potrivit noilor estimări, la jumătatea lunii septembrie, în România vor fi înregistrate zilnic 2.000 de cazuri noi de COVID-19. În raportările săptămânale, peste 80 la sută din cazurile noi sunt la persoane nevaccinate.
Vă recomandăm şi: