Magistraţii Tribunalului Galaţi au decis: primarul Constantin Hogea va petrece următoarele 30 de zile în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul municipiului Tulcea şi Constantin Georgescu au fost aduşi la Tribunalul Galaţi. Foto: Oana Cernat
Primarul municipiului Tulcea şi Constantin Georgescu au fost aduşi la Tribunalul Galaţi. Foto: Oana Cernat

Primarul Constantin Hogea şi omul de afaceri Cornel Constantin Georgescu, reţinuţi joi de DNA Galaţi pentru mai multe infracţiuni, au fost aduşi, în această după-amiază, la Tribunalul Galaţi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cazul primarului din Tulcea, magistraţii Tribunalului Galaţi au admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurori. Edilul este cercetat pentru luare de mită, acesta fiind acuzat că a emis autorizaţia de construire a unui bloc lângă obiective cu regim special, fără a se fi obţinut avizele prealabile, primarul primind în 2007 un apartament cu trei camere.

În faţa magistraţilor a ajuns şi Cornel Constantin Georgescu, administratorul unei firme din Tulcea. În cazul său, instanţa a decis instituirea controlului judiciar.

La finalul procesului, avocatul Eugen Morozov, unul dintre avocaţii primarului Constantin Hogea, a declarat că va ataca pe toate căile, dacă decizia magistraţilor va fi una nefavorabilă pentru acesta.

Începând cu luna ianuarie 2015, primarul municipiului Tulcea, beneficiind de sprijinul soţiei sale, inculpata Hogea Valeria a desfăşurat operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de primar, în sensul că, uzând de funcţia pe care o deţinea, s-a comportat ca administrator de fapt al unei societăţi comerciale ce aparţinea acesteia din urmă. Pentru faptele sale, soţia edilului se va afla în următoarele 60 de zile sub control judiciar.

Primarul municipiului Tulcea la Tribunalul Galati foto Oana Cernat

Foto: Oana Cernat

Aceeaşi măsură a fost luată şi în cazul lui Valer Constantin Pop şi Maria Brudiu, arhitectul şef şi, respectiv, secretarul Primăriei Tulcea, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În perioada în care se află sub control judiciar, Valeria Hogea, Valer Pop şi Maria Brudiu au obligaţia de a se prezenta la Poliţia municipiului Tulcea în zilele stabilite prin programul de supraveghere, precum şi la Direcţia Naţională Anticorupţie, ori de câte ori sunt chemaţi.
Potrivit unui comunicat transmis de DNA, inculpaţii trebuie să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa.

Constantin Hogea este la al treilea mandat consecutiv de primar al municipiului Tulcea.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite