Lupta cu COVID-19. Zeci de dozatoare cu dezinfectant vor fi montate în locurile importante din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arată dispenserele montate la Galaţi FOTO PMG
Aşa arată dispenserele montate la Galaţi FOTO PMG

Aparatele sunt acţionate cu pedală (pentru a evita pe cât posibil contactul) şi au fost cumpărate de la o firmă din Arad. Preţul total al 50 de astfel de dozatoare depăşeşte 41.000 de lei.

Primăria municipiului Galaţi a anunţat că în cursul zilei de marţi, 4 august, a început montarea de dispensere pentru dezinfectarea mâinilor în diferite locuri publice din oraş, în special parcuri, zone de promendadă şi sedii ale municipalităţii. 

Este vorba despre dispensere pentru mâini cu acţionare la pedală, astfel încât riscul de infectare cu Covid-19 să fie cât mai redus.

Aparatele vor fi montate în următoarele zone: scări acces Faleza Inferioară, barieră acces Faleza Inferioară "Trecere bac", Parc Micro 13B, Parc Rizer, Parc Grădina Publică, Parc M. Eminescu, Parc Libertăţii, Parc Viva, Parc Micro 39B, Parc Micro 18 "PENNY", Parc Unicom, Alee P-uri, Parc Spicul, Şahişti Ţiglina I, Şahişti M39, Şahişti M19, Parc C.F.R., Parc C. Coposu, Parc SELGROS, Potcoava de Aur, precum şi pentru sediile Serviciului de Taxe şi Impozite, la Evidenţa Populaţiei, Starea civilă, Direcţia de asistenţă socială şi sediul Primăriei Galaţi.

Primăria a achiziţionat în total un număr de 50 de dispensere care au costat 41.650 de lei cu TVA, acestea fiind livrate de firma Aramco Diesel SRL Arad.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite