La film, printre solariile cu roşii şi castraveţi. Cum a apărut un cinema drive-in într-un sat de legumicultori
0Comuna Matca este cunoscută în toată ţara datorită producătorilor de legume. Roşiile de Matca sunt comercializate în toată ţară după ce sunt produse în miile de solarii. O iniţiativă inedită atrage atenţia asupra patriei legumelor. De data aceasta nu este vorba despre roşii şi castraveţi ci despre filme.
Trei tineri din comuna gălăţeană Matca au amenajat un cinematograf drive-in pe stadionul comunal. Inaugurarea a avut loc în weekend, iar primul film nu a fost unul oarecare. Pe ecranul uriaş a rulat filmul „S-a născut o stea”, iar clienţii au plătit 40 de lei.
Evenimentul a fost anunţat pe pagina de Facebook a Primăriei Matca.
„Trei tineri din comuna noastră au investit într-un proiect inedit! Cinema drive-in! Ce înseamnă asta? Te urci în maşină şi vii alături de familie, de iubită sau cu gaşca de prieteni, pentru a vedea un film în aer liber. Sâmbătă ora 20:30, pe stadion, va rula filmului:„S-a născut o stea”. Preţ 40 lei / autoturism. Evenimentul este autorizat şi respectă parametri legali în condiţiile pandemice pe care le trăim. Să susţinem iniţiativele copiilor şi tinerilor noştri. Ei sunt viitorul!”, scrie pe pagina de Facebook a Primăriei Matca.
Cei mai mulţi internauţi au lăudat ideea celor trei tineri din Matca.
„Mi se pare o idee fantastică pentru Matca! Aşa cum obişnuiesc oamenii să se întâlnească în zi de sărbătoare şi să socializeze "la o sămânţă" prin toate locurile unde există spaţii de parcare, au şansa de această dată nu numai să se revadă din maşină şi să se salute ci şi să vizioneze ceva ce doar festivalurile sau oraşele sau ţările foarte mari fac. CINEMA în aer liber. Fantastic. Iar suma e cordială. Cu siguranţă mai ieftin decât în alte oraşe sau ţări (spun din experienţă proprie). Mi-ar fi plăcut să pot avea şi eu parte de ceva INEDIT ca această idee, în Matca. Felicitări iniţiatorilor and keep up the good work!”, a scris, pe Facebook, Simona Iacob.
Alţii spun că ar veni din oraşul Galaţi ca să vadă filme la Matca, dar îi încurcă drumul foarte prost. „Ce superrrrr!!!!! Ce aş vrea şi eu. Păcat de drumul de la Galaţi la Matca că e foarte rău” susţine Angela Loredana.
Sunt şi localnici care au făcut glume pe seama stării stadionului.
„Trebuie evacuat înainte că sunt vreo patru capre care tund periodic petele de gazon rămas”, a opinat Anişor Neculai.