KineDok revine la Galaţi. Ce filme pot fi văzute gratis în septembrie, octombrie şi noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiecţiile sunt găzduite, ca de obicei, de Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, la sediul de la parterul blocului V3 din zona Pieţei Centrale. Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile.

Joi, 19 septembrie, la ora 18.00,  debutează partea a doua a programului KineDok powered by One World Romania, odată cu documentarul ,,Zile nebune” (Croaţia, Slovenia, 2018), în regia lui Damian Nenadić.

Un documentar participativ-observaţional, ,,Zile nebune” ne introduce în lumea ascunsă şi extrem de întunecată a celor cu dereglări psihice, pe care societatea îi respinge fără ezitare şi îi transformă în pacienţi. 

Mladen şi Maja, aflaţi la vârsta maturităţii, s-au trezit prinşi într-o capcană, între fantomele trecutului şi mormanele de medicamente pe care medicii lor, în loc de discuţii terapeutice, continuă să li le prescrie.

La fel ca în multe alte situaţii, reacţia societăţii la indolenţa morală ce face parte din istoria familiei celor doi a fost, previzibil, de a-i lăsa pe seama sistemului medical ce i-a transformat în dependenţi de farmaceutice. Cu un fin spirit de observaţie, ,,Zile nebune” le surprinde starea de singurătate, fiind prinşi într-un cerc vicios al respingerii şi al sentimentului de vinovăţie, încercând, în acelaşi timp, să lupte cu societatea care i-a stigmatizat.

În parcursul lor, vor fi nevoiţi să înfrunte nu numai fantomele trecutului, dar şi normele dominante ale prezentului, potrivit cărora tot ceea ce nu este uşor de înţeles pentru oameni e considerat diabolic. Din toate aceste momente, captate din vieţile aproape pierdute şi uitate ale celor doi, se desprinde o întrebare - cine e de fapt alienat aici?

Damian Nenadić a primit din partea Academiei de Arte Dramatice din Zagreb diploma de director de imagine şi fotograf, iar în prezent activează ca fotograf şi director de imagine freelance. Şi-a expus lucrările în diverse platforme media, fiind interesat să exploreze raportul dintre om şi natură.

Înainte să-şi găsească drumul în domeniul filmului şi al artei contemporane, Damian şi-a încheiat şi studiile în ştiinţele naturii, specializându-se în Ecologie, în cadrul Universităţii din Zagreb. ,,Zile nebune” e primul lui documentar de lung-metraj, urmând după documentarul de scurt-metraj ,,Artist on Vacation” (2015), co-regizat alături de Sandra Bastašić.

KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfăşurându-se concomitent în 7 ţări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Norvegia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociaţia One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre ţările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locuri din toate cele 7 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecţiile fiind sub formă de cineclub şi desfăşurându-se pe tot parcursul anului în spaţii cât mai accesibile. Publicul are ocazia să vadă o selecţie deosebită de filme, care nu circulă în cinematografele obişnuite şi la care altfel nu ar avea acces.

Mai mult decât atât, KineDok trece dincolo de experienţa pasivă a sălii tradiţionale de cinema, organizând după proiecţiile de film, dezbateri angrenante între public şi diverşi invitaţi locali şi internaţionali. Publicul are astfel ocazia să se implice activ în discuţii cu regizori, protagonişti şi specialişti din diferite domenii, şi să rămână astfel conectat nu doar la actualitatea românească ci şi la evenimente curente de natură culturală, socială şi politică din întreaga lume.

Muzeul de Artă Vizuală Galaţi vă invită în fiecare joi, la ora 18.00, în perioada 19 septembrie – 07 noiembrie, la sediul său din strada Tecuci nr.7, bloc V3, să vizionaţi o serie de 8 filme, după următorul program:

,,Zile nebune'' - 19.09.2018, ora 18:00
,,Miniatură pentru pian'' - 26.09.2018, ora 18:00
,,Exit''- 03.10.2018, ora 18:00
,,Martorii lui Putin'' - 10.10.2018, ora 18:00
,,Ultimul autoportret'' - 17.10.2018, ora 18:00
,,Ouăle lui Tarzan'' - 24.10.2018, ora 18:00
,,Regele skate''  - 31.10.2018, ora 18:00
,,Josipa, te iubesc''  - 07.11.2018, ora 18:00.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Mai multe informaţii despre KineDok, dar şi despre alte evenimente ale muzeului, pot fi găsite pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/MAVGL/  şi pe site-ul www.mavgl.ro.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite