Justiţie de România. În „Dosarul Ghimpu”, judecătorii gălăţeni au dat patru ani de închisoare hoţului şi şase ani complicelui!

0
0

Un furt de tablă banal din ArcelorMittal Galaţi a fost punctul de plecare într-unul dintre cele mai scandaloase dosare instrumentate după revoluţie de justiţia românească.

Pentru a face conexiunea penală între hoţii de tablă şi Constantin Ghimpu, şeful pazei de la ArcelorMittal Galaţi, anchetatorii au folosit un ţap ispăşitor: Daniel Bejan.
Legătura dintre Bejan şi Ghimpu este făcută de procurori prin circa şase pagini de rechizitoriu, în care se introduce, PRIN PRESUPUNERE, cam din două în două fraze, câte un element cheie care să conducă la inculpare.


În esenţă, Constantin Ghimpu a fost acuzat că a furat casetele video pe care era înregistrată ieşirea din combinat a unui autocamion cu rulourile de tablă şi că a şters secvenţele incriminatoare. Însă scenariul nu a putut fi dovedit decât prin mijloace de probă indirecte, de tipul, citez din rechizitoriu: „deducem de aici că...", „informaţiile, corelate, duc la concluzia că...", „semnificaţia acestui dialog codificat între inculpaţi este că..."


Acuzaţia că aceste casete ar fi fost predate lui Daniel Bejan, pentru ca acesta să scoată de pe bandă porţiunea în care se vede camionul, este probată doar prin simpla declaraţie a portăriţei Georgiana Buchler (care este de fapt inculpată în dosar). În rest - nimic. Nu există convorbiri înregistrate din care există complicitatea, nu există alte dovezi.


Niciunul dintre inculpaţii implicaţi în furt şi condamnaţi (Marian Constantin, Marius Lăţcan, Remus Pungan şi Valentin Tudorache - împotriva cărora există înregistrări ale unor convorbiri telefonice) nu a declarat, în cursul cercetării şi judecăţii, că ar fi avut vreo legătură cu Bejan şi Ghimpu. Nu există nicio discuţie telefonică incriminatoare între ei şi Ghimpu sau Bejan. Şi totuşi procurorii au concluzionat (iar judecătorii au acceptat concluzia) că a existat o înţelegere mafiotă, dar că acuzaţii nu vor să o recunoască. Motivul nu-l explică nimeni.


Însă dacă socotim că pentru inculpaţii Marian Constantin, Marius Lăţcan, Remus Pungan şi Valentin Tudorache era mult mai simplu să dea vina pe Ghimpu pentru a scăpa ei cu pedepse mai mici, rezultă că logica procurorilor este cusută rău de tot cu aţă albă.

Mai ia o cocoaşă!


În ciuda celor pe care vi le-am enumerat aici, judecătorii de la Tribunal au considerat însă că există suficiente probe pentru a majora pedepsele a cinci dintre inculpaţi, printre care se numără şi Constantin Ghimpu.


Astfel, pedepsele aplicate iniţial, de câte doi ani şi şase luni de închisoare, au fost mărite la trei ani pentru Marian Constantin, Marius Lăţcan, Georgiana Buchler (Mandek), Constantin Ghimpu şi Remus Pungan, dar executarea sancţiunilor penale a fost suspendată. Daniel Bejan, deşi considerat doar complice, a ajuns la şase ani de închisoare! Chiar şi vinovat de-ar fi fost găsit şi tot n-ar fi trebuit să primească mai mult decăt autorii faptei. Sau cel puţin aşa ar fi logic.


Toţi inculpaţii au fost obligaţi să plătească, alături de SC Securitas WBC SRL Galaţi (firma de pază) şi SC Eurocad SRL Galaţi (firma la care SE PRESUPUNE că a ajuns prada), despăgubiri de 86.600 de lei către SC ArcelorMittal Galaţi în contul celor două rulouri de tablă care nu au mai fost găsite.


„Nu mi-am dat seama de ce a durat atât de mult finalizarea acestui proces. Nu cred că este o soluţie corectă, cum nu a fost nici cea pronunţată de prima instanţă. Vom ataca cu recurs decizia Tribunalului şi nu excludem să ne adresăm CEDO dacă nu vom avea câştig de cauză în România", ne-a declarat Radu Lupaşcu, avocatul lui Constantin Ghimpu.


La cum arată rechizitoriul făcut de procurorii gălăţeni, cu siguranţă că Justiţia europeană va vea o misiune simplă!

Mai multe - Galaţi

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite