Într-o comună gălăţeană colectarea selectivă a gunoiului a început doar după ce Garda de Mediu a dat o amendă grasă autorităţilor | adevarul.ro

Într-o comună gălăţeană colectarea selectivă a gunoiului a început doar după ce Garda de Mediu a dat o amendă grasă autorităţilor

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Primăria din comuna gălăţeană Pechea s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei (150 de milioane de lei vechi) pentru că, nici după mai bine de doi ani, n-a asigurat spaţii pentru colectarea selectivă a deşeurilor

Sancţiunea a venit după ce un localnic a sesizat Garda de Mediu Galaţi, nemulţumit de faptul că la nivelul comunei, gunoiul nu era colectat selectiv.

„Am primit o sesizare din partea unui cetăţean din Pechea. Am mers acolo şi am constatat că primăria nu a asigurat spaţii pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi am aplicat amenda. Ar fi trebuit să implementeze de peste doi ani de zile", ne-a declarat Mihai Turcu, prim comisar al Gărzii de Mediu Galaţi.

În replică, Iancu Boldea, primarul comunei Pechea, ne-a declarat că problema în localitatea pe care o conduce este legată de mentalitatea oamenilor.

„Noi ne-am conformat după amenda primită de la Garda de Mediu. Nu ne jucăm cu aşa ceva. Avem însă probleme serioase cu locuitorii. Un procent destul de mare nu vrea sau nu reuşeşte să se adapteze normelor impuse. Sunt oameni care aruncă gunoiul pe unde apucă sau care amestecă deşeurile de la grajd cu sticlă şi PET-uri. Noi am făcut informări, campanii în acest sens ,dar nu se conformează", ne-a declarat Iancu Boldea, primarul comunei Pechea.

În acest sens, Consiliul Local al comunei Pechea a aprobat un proiect de hotărâre prin care locuitorii comunei care nu respectă selectarea colectivă a deşeurilor să fie amendaţi.

„Am dat deja câteva amenzi şi vom continua pentru că altfel nu văd cum vom reuşi să ne conformăm", ne-a spus primarul. De la începutul anului şi până acum, Garda de Mediu din Galaţi a efectuat 555 de controale şi a dat 32 de amenzi, în valoare totală de 697.000 de lei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite