Începe Simpozionul Internaţional Euroaliment. Vor participa reprezentanţi ai comunităţilor academice şi economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, în parteneriat cu Asociaţia Specialiştilor din Industria Alimentară – ASIAR, organizează cea de-a IX-a ediţie a Simpozionului Internaţional Euroaliment, denumită „Innovative Minds for Future Food”.

Cea mai amplă şi importantă manifestare ştiinţifică organizată de facultate începând din 2003, va avea loc la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă, secţia Grădina Botanică din Galaţi, în zilele de 5 şi 6 septembrie 2019.

Evenimentul va fi marcat de prezenţa directorului regional al Agenţiei Universitare a Francofoniei pentru Europa Centrală şi Orientală (AUF), profesorul Mohamed Ketata (AUF) alături de reprezentanţi ai comunităţilor academice şi economice, naţionale şi internaţionale, în vederea promovării cercetării multidisciplinare fundamentale şi aplicative cu scopul deschiderii de noi oportunităţi de colaborare. 

Vor conferenţia experţi români şi internaţionali:

- Wang Cheng - China National Research Institute of Food and Fermentation Industries 

High-Throughput Sequencing of Microbial Community Diversity in Soil, Grapes, Leaves, Grape Juice and Wine of Grapevine from China

- Tuncay Yılmaz and Dr. Can Çivi - Manisa Celal Bayar University, Manisa, Turkey, Induction Assisted Hybrid Approach for Liquid Food Processing

- Nicoleta Stănciuc - Dunărea de Jos University, Galati, Romania, 3-4-LIFE – A Transition from Probiotics to Postbiotics as Novel Approach for Functional Ingredients and Foods

- Mihaela Skrt - University of Ljubljana, Ljubljana, Slovenia, The Polyphenolic Characterization from Pomegranate (Punica granatum) Cultivar Grown in Istria and Thermal Treatment of Pomegranate Juice

- Rodica Sturza - Université Technique de Moldova, Chisinau, République de Moldova - Développement et caractérisation de certaines boissons fonctionnelles à base de jus d'herbe de blé.

Pe 6 septembrie 2019 se va desfăşura workshop-ul „Promoting Innovation in the Food Industry for a Sustainable Bioeconomy”, obiectivul principal fiind acela de a crea premisele pentru transferul de cunoştinţe în mediul socio-economic şi orientarea activităţilor de cercetare, dezvoltare şi inovare către nevoile societăţii.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite