GALERIE FOTO:Opt artişti nonconformişti creează opere de artă din gunoaie | adevarul.ro

GALERIE FOTO:Opt artişti nonconformişti creează opere de artă din gunoaie

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Mai mulţi tineri plasticieni din Galaţi demonstrează publicului, „pe viu", cum se pot realiza lucrări plastice extraordinare din deşeur. Artiştii vor, astfel, să atragă atenţia asupra protejării mediului, într-o ţară în care nu se pune aproape deloc preţ de reciclare şi pe ocrotirea naturii.

Galerie Foto Aici

Bidoane din plastic, deşeuri din fier, plase de ţânţari, bucaţi de lemn, materiale plastice şi din aluminiu, cutii goale de bere. Toate au fost recuperate din containere pentru colectarea gunoiului pentru a fi folosite la realizarea unor opere de artă care vor fi amplasate în parcurile din oraş. La tabăra de creaţie intitulată Alandala, participă opt plasticieni gălăţeni.

Lucrează în faţa vizitatorilor

Evenimentul este organizat la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi. Vizitatorii au acces gratuit în tabăra de creaţie până pe 14 august, dată la care lucrările trebuie finalizate şi predate „la cheie".

Tinerii plasticieni vor ca prin intermediul lucrărilor realizate din deşeuri, să tragă un semnal de alarmă asupra poluării mediului înconjurător.

„Din păcate tradiţiile nu se schimbă de la o zi la alta. Noi încercăm să fim un exemplu în primul rând pentru tineri şi copii, în speranţa că măcar ei, atunci când vor deveni adulţi, vor proteja mai bine mediul înconjurător", ne-a declarat Eduard Costandache, plastician, unul dintre organizatorii evenimentului.

Printre lucrările remarcabile care pot fi admirate în tabăra de creaţie se numără şi cea denumită „Ţestoasa", realizată de Adrian Vădeanu.

Artistul nu foloseşte piatră, lemn sau bronz pentru a realiza această sculptură. Principalele materiale din care va realiza carapacea ţestoasei sunt cutiile de ulei de palmier aruncate la gunoi.

„Sincer, proiectul era să fac ţestoasa din cutii de bere, dar la punctul de colectare am găsit cutii mai mari, cele de ulei de palmier. Mi-au plăcut şi le-am luat", ne-a explicat artistul.

Ţestoasa sa originală mai este realizată din tablă, materiale feroase (care alcătuiesc scheletul reptilei), picioarele sunt realizate din deşeuri de aluminiu, în timp ce capul va fi un far vechi. Toate aceste materiale au fost luate de la gunoi.

O altă lucrăre aparţine Mihaelei Lefterache. Această încearcă să modeleze din deşeuri silueta unui microscop care va avea în faţa obiectivului un glob pământesc. Platbandă şi recipiente de la produse cosmetice sunt principale materiale folosite de plasticiană pentru această lucrare.

Gratis în ţară, plătiţi regeşte „afară"

Deşi toţi artiştii lucrează cu mare pasiune, munca lor este voluntară. În plus, niciunul nu crede că în viitor va scoate bani din astfel de lucrări neconvenţionale.

„Astfel de instalaţii sunt destinate spaţiului verde, prin urmare în cazul colecţionarilor de artă nu pot avea căutare decât pentru cei care dispun de curţi şi grădini mari. Dar chiar şi aşa apare o problemă. Credeţi că românii cu bani vor fi dispuşi să aibă în curte o lucrare din deşeuri, chiar dacă ar fi extraordinară?", întrebă, pe jumătate retoric, artista Sorina Vădeanu.

În schimb, în statele din Vest astfel de lucrări monumentale sunt evaluate la preţuri de 15.000-20.000 de euro, în timp ce o lucrare de mici dimensiuni, tot din deşeuri, se vinde cu 1.200-1500 de euro, conform unor site-uri specializate ca www.johndahlsen.com sau www.sculptureinthevineyards.blogspot.com.

La tabăra de creaţie poţi să vezi cum se naşte arta


În cadrul taberei de creaţie organizată la Galaţi, vizitatorii pot urmări evoluţia unei lucrări plastice realizate din „materiale neconvenţionale" recuperate din gunoi.

Accesul vizitatorilor este liber, iar artiştii sunt dispuşi să răspundă la orice întrebări.


„Dacă în prima zi erau aici doar mormane anonime de fier şi de deşeuri, în ultima zi, când lucrările vor fi gata, vom putea vorbi despre identitate, despre idee, despre sugestie. În plus, chiar merită urmărită această evoluţie, de la nimic, la sublim
", ne-a declarat plasticianul Eduard Costandache.


Lucrările realizate în cadrul acestei tabere de creaţie vor fi prezentate gălăţenilor în cadrul unei caravane auto care va străbate oraşul în lung şi-n lat şi apoi lucrările vor fi expuse în curţile celor trei instituţii muzeale din Galaţi: Muzeul de Istorie, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii şi Muzeul de Artă Vizuală.

Top articole

Partenerii noștri