Gălăţenii îţi pot testa gratuit glicemia. Sâmbătă are loc o amplă acţiune de prevenire a diabetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului, Asociaţia Diabeticilor din Galaţi, Facultatea de Medicină şi Centrul de Diabet "Diamed Obesity" Galaţi organizează o acţiune de testare gratuită a glicemiei. Cei care vor să participe sunt aşteptaţi în holul Casei de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 8:00. Atenţie: persoanele nu trebuie să mănânce înainte de testare.

În data de 14 noiembrie în întreaga lume se poartă o singură culoare: albastrul – ca simbol al luptei împotriva uneia dintre cele mai mari probleme de sănătate a secolului nostru: diabetul. Mesajul transmis de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Diabetului subliniază importanţa prevenţiei, diagnosticării precoce şi controlului, ca modalităţi de asigurare a sănătăţii noastre pe termen lung. 

Acest mesaj vine în contextul în care la nivel mondial, 371 de milioane de oameni suferă de diabet, iar până în anul 2030, dacă nu se vor lua măsuri de control, jumatate de miliard de persoane vor suferi de această afecţiune, conform estimărilor Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF).

La Galaţi, Asociaţia Diabeticilor din Galaţi, Facultatea de Medicină şi Centrul de Diabet "Diamed Obesity" Galaţi organizează o acţiune de testare gratuită a glicemiei. Evenimentul are loc sâmbătă, 14 noiembrie, în holul Casei de Cultură a Sindicatelor, între orele 8,00 şi 12,00. Pentru a fi testaţi, gălăţeni trebuie să fie nemâncaţi.

În România, statisticile sunt la fel de îngrijorătoare: 1.500.000 de persoane suferă de diabet. Specialiştii diabetologi recomandă adoptarea unui stil de viaţă sănătos ce implică o alimentaţie echilibrată din punct de vedere nutriţional şi practicarea mişcării fizice zilnice, ca metode de prevenţie a diabetului. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite