FOTO „Mascaţii” au păzit Biserica Precista din Galaţi în timpul oficierii Sfântei Liturghii din Duminica Floriilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desfăşurarea impresionantă de forţe a fost parcă ridiculizată de comportarea cât se poate de civilizată a credincioşilor care, după slujbă, şi-au aşteptat rândul la câte o porţie de ciorbă de peşte oferită gratuit de eparhie.

În ulitima duminică dinaintea Paştelui, care, anul acesta, s-a nimerit a fi în data de 28 aprilie, ortodocşii sărbătoresc Floriile sau praznicul Intrării Domnului în Ierusalim.

Floriile marchează şi începutul Săptămânii Patimilor, care simbolizează durerea şi chinurile pe care Mântuitorul le-a îndurat pentru ca păcatele oamenilor să fie iertate.

Sfânta Liturghie oficiată de Florii a făcut neîncăpătoare bisericile din Galaţi.

La Biserica Precista, de pe Faleză, credincioşii care n-au mai avut loc în micul lăcaş de cult au ascultat slujba afară, cu frunţile lipite de zidurile acestuia sau îngenunchiaţi pe pajiştea din faţa intrării.

După slujbă, preoţii le-au împărţit credincioşilor crenguţe de salcie, sfinţite, care amintesc faptul că, atunci când Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, a fost întâmpinat cu simbolul renaşterii naturii şi biruinţa vieţii împotriva morţii.

La finalul Sfântei Liturghii, în curtea Bisericii Precista, au fost întinse mese la care credincioşilor le-a fost oferită gratuit câte o farfurie cu ciorbă de peşte. Atâta ciorbă, cât să-i simtă gustul.

Cei care n-au ales să plece spre casele lor după slujbă s-au aliniat la coadă şi au aşteptat civilizat să le vină rândul la primirea porţiei de ciorbă.

Comportamentul ireproşabil al credincioşilor, în majoritate bătrâni, a subliniat ridicolul impresionantei desfăşurări de forţe de ordine chemate să păzească pomana.

Dispozitivul pentru asigurarea ordinii publice la Biserica Precista a fost alcătuit din 12 luptători „mascaţi”, de la Poliţia Locală, Jandarmerie precum şi de la o firmă privată de protecţie şi pază.

Ce-i drept însă, n-am vazut nici măcar un singur ţigan sau cerşetor (de regulă nelipsiţi, mai ales la asemenea pomeni), care să tulbure tihna credincioşilor.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite