FOTO Au nenorocit-o pe viaţă, apoi i-au cerut chirie pentru perioada cât a stat în comă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Loredana Jalbă locuieşte în continuare în căminul Grupului Şcolar "Aurel Vlaicu".
Loredana Jalbă locuieşte în continuare în căminul Grupului Şcolar "Aurel Vlaicu".

Loredana Jalbă, gălăţeanca de 31 de ani care în decembrie 2010 a fost strivită de tencuiala căminului de la Grupul Şcolar „Aurel Vlaicu", are de plătit către instituţia de învăţământ care administrează blocul în care stă peste 4.000 de lei.

O nenorocire nu vine niciodată singură, iar Loredana Jalbă, femeia care şi-a revenit din comă când până şi medicii nu mai aveau nicio speranţă, poate confirma acest lucru.

Femeia, care împreună cu soţul ei locuieşte în continuare în căminul a cărui tencuială era cât pe ce să o ucidă, a stat în ultimul an mai mult prin spitale şi centre de recuperare, încercând să îşi recapete cât mai mult sănătatea, serios zdruncinată urma teribilei lovituri la cap.

Loredana nu mai poate munci, fiind refuzată de orice posibil angajator şi nici nu iese singură pe stradă, nefiind încă foarte sigură pe propriile picioare.

Trăieşte din salariul soţului şi din modesta pensie de handicap de 293 de lei, aşa că nu mic i-a fost şocul la începutul acestui an când a aflat că are de plătit nu mai puţin de 4.2012 lei, reprezentând restanţe la chirie şi întreţinere. Loredana Jalbă nu îşi exlică de unde s-a adinat această sumă, deoarece, susţien ea, a fost scutită anul trecut de plata chiriei şi a întreţinerii dă către conducerea de atunci a Grupului Şcolar „Aurel Vlaicu".

image

„Fosta directoare şi contabila mi-au spus imediat după ce mi-am revenit din comă că voi fi scutită pe un an de plata întreţinerii şi a chiriei. Mi-au spus că voi fi scutită în întregime, dar că în facturi va apărea o persoană, ca să nu fie probleme. Noul director mi-a spus zilele trecute că am de plată la întreţinere pentru că el nu era atunci director şi nu are nimic scris cum că aş fi fost scutită în totalitate de plata utilităţilor", ne-a declarat Loredana Jalbă.

Scutită şi nu prea

Fosta şi actuala conducere a Grupului Şcolar o contrazic însă pe chiriaşa care a avut atât de mult de suferit din cauza stării jalnice în care se află căminul de pe urma căruia unitatea de învăţământ încasează bani.

Atât profesoara Mirela Onişor, cea care conducea liceul la momentul producerii accidentului, cât şi Ionel Hăulică, actualul director al instituţiei susţin că Loredana Jalbă a fost scutită de la plata chiriei şi a utilităţilor, dar numai pentru o persoană.

image

„După accident, s-a întrunit Consiliul de Administraţie, care a decis ca această persoană să fie scoasă de la plata întreţinerii pentru un an, deoarece oricum era plecată mai mult la tratamente şi aşa ni s-a părut omeneşte atunci. Totodată s-a decis să fie scutită şi de plata chiriei. Am gândit această măsură ca o facilitate, prin care noi să ne arătăm solidaritatea faţă de ea. Eu abia preluasem de câteva luni căminele şi nu aveam cum, într-o perioadă atât de scurtă, să le repar, aşa că am făcut tot ce era omeneşte posibil", spune prof. Mirela Onişor, care care era director al Grupului Şcolar „Aurel Vlaicu" în momentul în care Loredana Jalbă a fost rănită grav de o bucată de tencuială desprinsă din faţada căminului.

O poziţie asemănătoate am întâlnit şi la actualul director al şcolii, profesorul Ionel Hăulică, membru al Consiliului de Administraţie care a aprobat facilităţile pentru Loredana Jalbă. Mai mult, acesta susţine că chiriaşa avea datorii dinainte, la care s-au adăugat restanţele acumulate anul trecut.

image

„La 31 decembrie 2010, doamna Jalbă avea o restanţă de 1.800 de lei. Pentru 2011 a fost scutită de plata chiriei în totalitate şi de plata întreţinerii pentru o persoană. A rămas astfel o singură persoană pentru care trebuia plătită întreţinerea . Asta are de plătit doamna acum. Intenţionăm să o scutim mai departe de plata chiriei şi a utilităţilor pentru o persoană dacă aduce certificat medical din care reiese că are probleme medicale", a explicat prof. Ionel Hăulică, directorul Grupului Şcolar „Aurel Vlaicu".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite