Doctoriţele şpăgare de la Galaţi au fost trimise în judecată. Mită în alimente de la un rezident devenit medic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul
FOTO arhivă Adevărul

Procurorii anticorupţie au pus sub acuzare patru medici stomatologi când au descoperit că promovarea examenului de medic specialist se făcea contra unei şpăgi de 2.000 de euro de persoană.

Procurorii DNA Galaţi au trimis în judecată patru medici, aceştia fiind plasaţi în prezent sub control judiciar pe cauţiune, pentru mai multe infracţiuni de corupţie.

Astfel, Dorina Cerasella Şincar, medic stomatolog şi conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, coordonator de program de rezidenţiat şi preşedinte al comisiei de examen, va răspunde pentru trafic de influenţă, luare de mită şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

Gina Păuniţa Grecu, medic stomatolog şi asistent universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, a fost inculpată pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,

Antoanela Andreea Zalimov, medic stomatolog, este judecată pentru cumpărare de influenţă, iar Caius Călin Miuţă, medic stomatolog şi lector universitar în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport – Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, a fost trimis în judecată în stare de libertate  pentru dare de mită.

2.000 de euro - preţul pentru titlul de medic specialist

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 10 septembrie -14 noiembrie 2021, Dorina Cerasella Şincar, în calităţile menţionate, ar fi pretins, în mod direct, câte 2.000 euro (sau echivalentul în lei) de la trei medici rezidenţi, candidaţi la examenul de medic specialist în disciplina parodontologie, susţinând că, prin influenţa avută asupra celorlalte două membre ale comisiei de examen, le va determina să faciliteze promovarea, în mod fraudulos, a respectivului examen şi implicit obţinerea titlului de medic specialist parodontolog de către cei trei rezidenţi.

”Între cei trei medici rezidenţi s-a aflat şi inculpata Zalimov Antoanela Andreea de la care Şincar Dorina Cerasella ar fi primit suma de 10.000 lei pretinsă în legătură cu cele menţionate anterior.

În plus, în zilele de 13-15 noiembrie 2021, preşedinta comisiei de examen Şincar Dorina Cerasella i-ar fi furnizat, în avans şi în mod direct, candidatei Antoanelei Andreea Zalimov, subiectele la ambele probe (clinică şi practică) şi rezolvarea/realizarea lor, deşi acestea erau informaţii nedestinate publicităţii”, spun procurorii anticorupţie.

Ulterior, pe 16 noiembrie 2021, Antoanela Andreea Zalimov a susţinut şi promovat atât proba clinică (având de rezolvat chiar unul dintre cele două cazuri clinice ce îi fuseseră anterior furnizate), cât şi proba practică (având de rezolvat întocmai manopera medicală ce îi fusese anterior divulgată).

”Recompensa” pentru promovarea examenului

În acţiunile sale de pretindere, primire şi oferire de informaţii nedestinate publicităţii, Şincar Dorina Cerasella ar fi fost sprijinită de Gina Păuniţa Grecu, în calitate de secretar al comisiei de examen.

”În acelaşi context, în perioada 2-4 decembrie 2021, inculpata Şincar Dorina Cerasella ar fi acceptat promisiunea şi ulterior ar fi primit, prin intermediar, produse alimentare, drept recompensă de la inculpatul Miuţă Caius Călin, care promovase examenul respectiv”, au stabilit procurorii anticorupţie.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galaţi cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Comision din şpagă, o inovaţie în materie de corupţie. Cât ajunge mita pentru angajare la o companie naţională

Cum se promovează examenul de medic specialist în România: şpagă şi alimente pentru subiecte şi rezolvarea lor

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite