Despăgubiri mici pentru fermierii afectaţi de isteria E.coli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castraveţii au ajuns o marfă periculoasă.  Foto: Adevărul.
Castraveţii au ajuns o marfă periculoasă. Foto: Adevărul.

Producătorii de castraveţi din România ar putea primi o uriaşă palmă din partea Comisiei Europene, care a stabilit despăgubiri derizorii pentru oamenii care au pierdut sume uriaşe de bani din cauza isteriei E.coli pornite din Germania.

Conform ministrului Agriculturii, producătorii vor fi despăgubiţi cu până la 247.200 euro, deşi pierderile sunt estimate la nouă milioane de euro până la 1 august. De altfel, doar producătorii de legume din comuna gălăţeană Matca au pierdut o sumă egală cu despăgubirile guvernamentale totale.

Ajutorul financiar va fi de 4,6% din valoarea producţiei comercializate anul trecut, dar nu mai mult de o treime din cheltuielile făcute în perioada în care se estimează pierderi.

Ministerul Agriculturii va solicita Comisiei Europene soluţii pentru despăgubirea producătorilor, ale căror pierderi din întreruperea exporturilor către Cehia şi Germania şi scăderea vânzărilor pe piaţa internă sunt estimate la 9 milioane euro pentru următoarele două luni.

Un număr de 12 state au anunţat cazuri de infectare cu bacteria E.coli enterohemoragică, cauzată de castraveţi contaminaţi.

Tabără a declarat că legumele produse în România sunt sigure pentru consumatori, dar că, din păcate, acest lucru contează foarte puţin pe fondul isteriei din piaţă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite