Deputatul Florin Pâslaru, amnistiat de Parlament de condamnarea pentru infracţiunea de conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deeputatul Florin Pâslaru, unul dintre beneficiarii amnistiei FOTO Adevărul
Deeputatul Florin Pâslaru, unul dintre beneficiarii amnistiei FOTO Adevărul

Senatorii şi deputaţii au decis, miercuri, 22 iunie 2016, să modifice „prin ricoşeu” legea privind conflictul de interese, prilej cu care peste 50 de parlamentari au scăpat de dosarele penale în care erau cercetaţi sau judecaţi.

Senatorii şi deputaţii şi-au votat propria amnistie, miercuri, 22 iunie 2016. Aleşii au adoptat o lege de interpretare a statutului deputaţilor şi senatorilor care prevede ca parlamentarii condamnaţi, amendaţi sau cercetaţi pentru conflict de interese, săvârşite până în vara anului 2013, să fie iertaţi. 

Astfel, senatorii şi deputaţii care şi-au angajat rudele în propriile cabinete parlamentare vor scăpa de eventualele consecinţe ale legii.

Aproximativ 50 de actuali şi foşti parlamentari şi-au angajat rude la cabinetele parlamentare, unii dintre aceştia înainte de 2013.

Potrivit legislaţiei în vigoare, parlamentarii aflaţi în conflict de interese riscau închisoare cu suspendare, recuperarea prejudiciului creat prin angajarea rudelor şi interdicţia de a candida pentru un nou mandat.

Au fost deja mai multe cazuri de parlamentari condamnaţi pentru că şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare. Numai în anul 2015, 10 parlamentari au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare sau amendă penală pentru conflict de interese.

Senatorii şi deputaţii spun că în statutul lor nu exista o incriminarea a angajării membrilor familiei la cabinetele de circumscripţie până în 2013, astfel că Agenţia Naţională de Integritate nu ar fi trebuit să transmită parchetelor suspiciuni de conflict de interese în cazul parlamentarilor până la acea dată.

Gălăţeanul Pâslaru, un beneficiar al noilor reglementări

Un astfel de caz este cel al deputatului gălăţean Florin Pâslaru (şeful grupului PSD din Camera Deputaţilor) a fost condamnat de instanţa supremă pentru conflict de interese, judecătorii aplicând în cazul său o amendă penală de 2.000 de lei, pentru că şi-a angajat fiul la biroul său parlamentar, în perioada 2009-2012.

În 7 ianuarie 2014, deputatul PSD a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), pentru conflict de interese.

"Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Pâslaru Florin Costin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese", se arăta într-un comunicat al PICCJ.

Potrivit procurorilor, Florin Pâslaru, în calitate de deputat, a încheiat un contract civil şi ulterior a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă prin care fiul său a fost angajat, în perioada 2009-2012, în cadrul biroului său parlamentar, fiind remunerat din bugetul Camerei Deputaţilor.

Potrivit noilor reglementări, Pâslaru poate ataca în anulare decizia Justiţiei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite