Cum a fost „eşuată” la malul Dunării o investiţie de un milion de euro. Are erori de proiectare şi de construcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Cornelia Mazilu
sursa: Cornelia Mazilu

De peste 10 ani un terminal de pasageri ancorat la malul Dunării, în dreptul Palatului Navigaţiei din Galaţi, zace nefolosit. Este un terminal construit special pentru spaţiul Schengen. Administraţia Porturilor Dunării Maritime Galaţi a alocat, an de an, bani pentru întreţinerea obiectivului.

Culmea, chiar dacă astăzi am intra în spaţiul Schengen terminalul de pasageri din portul gălăţean nu ar putea fi folosit. Actuala conducerea a APDM a aflat că are erori de proiectare şi construcţie, iar navele nu vor putea ancora niciodată pe el.  

După 10 ani, conducerea APDM a aflat despre problemele pontonului. „Din păcate, el are nişte erori din partea de proiectare şi execuţie. La momentul actual, nu ar putea fi folosit nici dacă am intra în spaţiul Schengen întrucât bordul pe care îl are la dispoziţie este mai înalt decât bordul liber cu care vin navele de croazieră sau obişnuiesc să vină navele de croazieră pe Dunăre. Totodată, şi anumite părţi de reţele sunt amplasate pe bord greşit. (...) A fost construit eronat, din punct de vedere tehnic nu poate fi folosit”, a anunţat anul trecut, în timpul unei conferinţe de presă, Alexandru Şerban, directorul APDM Galaţi.

Tot la acea conferinţă, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu, a aflat, în mod surprinzător, că terminalul de pasageri are o eroare tehnică şi nu poate fi folosit. 

„Sper să i se găsească o utilizare şi să nu fie abandonat. (…) Sincer, eu, personal, este prima dată când aud de acest subiect. O să verificăm şi o să vedem, dacă este nevoie şi cineva a greşit. Presupun că la proiectare s-a produs o eroare. O să vedem dacă sunt măsuri de luat. Dar obiectul indiferent cum este trebuie pus în folosinţă, fie dat către privat, fie la nivelul APDM să se gândească o utilizare”, a spus atunci Ionel Scrioşteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor.

Ca să scape de cheltuielile cu întreţinerea lui, APDM intenţiona să-l închirieze şi să-i schimbe destinaţia. Cel mai probabil, terminalul de pasageri va fi transformat într-un restaurant sau ponton plutitor pentru evenimente. În prezent, cheltuielile cu întreţinerea lui ajung la circa 4.000 de lei lunar. 

Conform fişei tehnice, terminalul este prevăzut cu sisteme moderne de intrare şi ieşire a pasagerilor UE şi non UE, cu spaţii de verificare a documentelor şi cu camere de supraveghere. Nava a fost construită de Navrom Reparaţii SA, are o lungime de 40 de metri, o lăţime de 11,50 şi un pescaj de 0,80-1,00 metru.

Terminalul de pasageri a costat un milion de euro şi are birouri şi compartimente pentru poliţiştii de frontieră, vameşii şi lucrătorii SRI.

Vă recomandăm şi:

Noii directori ai companiilor care administrează Dunărea - activişti PNL fără experienţă, numiţi fără concurs

Acuzaţii grave ale cercetătorilor români: Sturionii din Dunăre, „îngropaţi“ cu nămol toxic după dragarea fluviului

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite