Cum a ajuns cea mai mare fabrică de componente hidraulice din Moldova o ruină care otrăveşte totul în jur FOTO
0Fabrica a fost închisă în urmă cu şase ani, iar de atunci a fost la cheremul hoţilor de fier, care aproape că au demolat-o. Garda de Mediu a descoperit recent că terenul fostei fabrici este contaminat chimic cu o serie de reziduuri periculoase, unele puternic cancerigene, rămase din perioada când totul funcţiona.
În urmă cu două decenii era cea mai mare şi mai modernă fabrică de componente hidraulice din Moldova. Avea comenzi din toată ţara, dar şi de la numeroşi parteneri externi, iar povestea ei părea una de succes. Doar părea. În scurt timp, avea să intre în spirala ameţitoare a blocajului financiar şi a incompetenţei manageriale şi să se micşoreze, ca afacere, văzând cu ochii.
În anul 2010, Mehid SA Galaţi – căci despre acest brand cândva faimos vorbim – avea să-şi oprească definitiv producţia şi să intre în epoca dezastrului. De atunci şi până acum, a dispărut ,ca şi cum n-ar fi fost, un patrimoniu cu o valoarea evaluată la peste 30 de milioane de dolari. Vinovaţii n-au fost pedepsiţi niciodată.
N-a fost o „ctitorie comunistă”
În ciuda faptului că se vorbeşte frecvent despre Mehid SA ca despre o ctitorie a comunismului, lucrurile nu stau deloc aşa. De fapt, fabrica este mult mai veche, atingând un secol de existenţă.
Pe la 1915, în zonă (pe atunci strada Covurlui, acum bulevardul George Coşbuc nr. 256) existau mai multe ateliere mecanice, despre care se ştie (vezi volumul „Istoria trudită a fabricilor uitate”, de Tudose Tatu) că ansamblau, în regim de producţie unicat, la comandă, o serie de echipamente pentru agricultură, cum ar fi curăţitoare mecanice pentru porumb, pluguri, grape şi chiar batoze de mici dimensiuni.
În anul 1921, atelierele se reorganizează (prin efortul unui industriaş local, care cumpără micile afaceri), deci deja putem vorbi despre o făbricuţă care îndrăznea să producă şi în serie, este drept produse destul de simple, din categoria uneltelor din metal.
În anul 1940, fabrica trece într-o nouă etapă a existenţei ei. Pe fondul dezvoltării fulminante a aeroportului din Galaţi (aflat atunci în imediata apropiere; între timp a fost desfiinţat), atelierele sunt preluate de stat (contra unei despăgubiri substanţiale) şi sunt trecute în administrarea „Flotei a III-a Aviaţie”, sub titulatura „Fabrica de Reparat Avioane ASAM” Galaţi.
Evident, după 1945 dezvoltare ei este accelerată. Iniţial este profilată pe reparaţii de tractoare agricole şi producţia de piese de schimb, iar din 1977 este reclădită din temelii şi devine, sub numele IMEH, cea mai mare şi mai modernă fabrică de echipamente hidraulice din Moldova, în care munceau peste 2.000 de oameni.
Fotografie din IMEH Galaţi, din anul 1988. FOTO colectia Nicolae Sburlan
Produce pentru fabricile de tractoare din Braşov şi Craiova, pentru Uzina de Avioane Bacău, pentru fabricile de camioane, dar şi pentru Combinatul Siderurgic, şantierele navale din Galaţi, Brăila şi Tulcea, precum şi pentru export către nu mai puţin de 40 de ţări din întreaga lume.
În paranteză fie spus, prima tehnologie de producţie a cilindrilor hidraulici a fost importată din Japonia şi Germania de est şi era cea mai performantă din lume în acele momente.
Filosofia ţepei private
Transformată în societate pe acţiunie în anul 1991 (sub titulatura MEHID SA), societatea întră într-un uşor recul, pe fondul reducerii masive a cererii de echipamente hidraulice. Spre reorientează pe producţie de piese de schimb şi pe comerţul cu echipamente agricole şi reuşeşte să se menţină pe linia de plutire, chiar dacă numărul de angajaţi se reduce la doar 600.
Acesta este stadiul în care o prinde privatizarea, în anul 2000, când este cumpărată de omul de afaceri Corneliu Mangalea, prin intermediul companiei Metal SA Galaţi. Sub noul proprietar, activitatea intră, surprinzător (toată lumea se aştepta ca managementul privat să aducă eficienţă şi prosperitate), într-un picaj accelerat.
Omul de afaceri Corneliu Mangalea. FOTO Costel Crângan
Producţia scade masiv (mai ales că principalul client, Tractorul Braşov, intră în insolvenţă), iar în aprilie 2006 (pe când Metal Grup Industrie deţinea aproape 93% din acţiunile MEHID), se produce lovitura de graţie: prin hotărâre AGA se decide contractarea unor împrumuturi bancare în valoare de patru milioane de euro pentru capital de lucru şi retehnologizare, în acest scop fiind gajat întregul patrimoniu al firmei.
Partea interesantă este aceea că, de fapt, fabrica avea o tehnologie destul de bună (o parte fusese înlocuită în 1988, iar o altă parte fusese achiziţionată în 1994-1995, când afacerea mergea destul de bine), însă din motive care nu au fost niciodată elucidate s-a preferat ca utilajele aşa-zise vechi să fie vândute la preţ de fier vechi, către alte firme private.
De altfel, şi o bună parte din echipamentele procurate din creditul bancar (unele erau încă în amblajul original, nefiind puse în funcţiune) aveau să dispară la preţuri simbolice, cu mult sub preţul de achiziţie, lucru care a stârnit bănuiala că ar fi fost vorba de o „ţeapă” studiată. Au existat chiar acuzaţii de înşelăciune şi de spălare de bani, însă procurorii de la Galaţi nu au reuşit să descâlcească iţele acestei afaceri sordide.
Intră în acţiune Fiscul
Evident, în condiţiile amintite, creditul bancar nu poate fi achitat şi, colac peste pupăză, grupul de firme al lui Corneliu Mangalea intră şi în vizorul Fiscului, pentru datoriile uriaşe (circa două milioane de euro) acumulate prin neplata impozitelor.
Ca atare, patrimoniul intră sub un dublu sechestru – al ANAF şi al băncii creditoare – aşa că patronul ia, în 2010, o decizie suprinzătoare: dă afară majoritatea angajaţilor şi mută sediul MEHID într-o altă locaţie. Practic, fabrica de 35.000 de metri pătraţi este pur şi simplu abandonată, fără pază şi fără nicio altă măsură de protecţie.
Ruinele MEHID Galaţi. FOTO Costel Crângan
Încercările statului de a valorifica cele 3,5 ha de teren, plus construcţiiile aferente (care ocupau cam 90% din teren), din bulevardul George Coşbuc nr. 256, sunt sortite eşecului, din cauza ipotecilor bancare, dar şi din cauza tergiversărilor din justiţie cu privire la suspendarea a executării silite. Aşa că intră în acţiune hoţii.
Vreme de şase ani, patrimoniul Mehid este măcinat sistematic de hoţii de fier vechi. Halele industriale şi clădirile de birouri (având o suprafaţă totală desfăşurată de peste 100.000 de metri pătraţi - respectiv cam cât două mall-uri serioase) sunt demolate ilegal, iar în urma lor rămâne un peisaj apocaliptic, ca după un război atomic. Asta în plin oraş, la nici 50 de metri de Liceul CFR şi la 100 de metri de cel mai mare mall din Galaţi.
Atentat la sănătatea populaţiei oraşului
Că s-a dărâmat o fabrică simbol a Galaţiului este, fără îndoială, un lucru rău, însă nu putem vorbi de o tragedie. La o adică, n-ar fi nici primul şi nici ultimul obiectiv industrial care se face praf şi pulbere în România.
Partea realmente alarmantă este că în urma demolării s-a creat un pericol uriaş pentru sănătatea populaţiei oraşului Galaţi, lucru asupra căruia atrage atenţia chiar Garda de Mediu Galaţi.
„Obiectivul situat pe bulevardul George Coşbuc nr. 256, aparţinând SC Mehid SA, se află în stare avansată de dedegradare, fiind transformat în depozit ilegal de deşeuri, dar pe care se găsesc şi deşeuri periculoase, neeliminate de la încetarea activităţii şi până în prezent. Deşi operatorul economic a fost sancţionat în mod repetat, nu a respectat niciuna dintre măsurile dispuse”, avertizează Garda de mediu într-un raport privind siturile contaminate, depus în urmă cu câteva săptămâni la Prefectura Galaţi.
Mai precis, la faţa locului se poate vedea, cu groază, că vechile canale tehnologice pentru colectarea şlamurilor de prelucrare prin aşchiere (care conţin elemente foarte toxice şi puternic cancerigene) şi a reziduurilor de la secţiile nichelare (cu conţinut de cianuri) au rămas pur şi simplu de izbelişte, deşi în ele se mai află cantităţi importante de otrăvuri.
După cum se poate vedea şi din galeria foto ataşată acestui articol, canalele de reziduri sunt deja descoperite, iar chimicalele spălate de ploi se duc în calizarea oraşului Galaţi, iar de aici mai departe, în Dunăre.
Ruinele MEHID Galaţi. FOTO Costel Crângan
Practic, pe fondul deprecierii pereţilor din beton ai canalelor fabricii, chimicalele se infiltrează în sol şi în pânza freatică, lucru alarmant dacă socotim că fostul compex industrial este în plin oraş, fiind înconjurat de case, blocuri, unităţi de învăţământ (un liceu este la 50 de metri, iar o şcoală generală la 200 de metri), unităţi medicale (Spitalul militar este la 400 de metri) şi spaţii cu mare aflux de public (patinoarul artifical şi City Mall sunt la 200-300 de metri).
România otrăvită este sub ochii noştri, însă asta nu pare să le dea prea multe bătăi de cap autorităţilor de la Galaţi. Funcţionarii statului se mărginesc să scrie şi/sau să citească rapoarte stufoase şi să se minuneze de nepăsarea patronilor, în vreme ce oamenii se îmbolnăvesc din cauza chimicalelor care, încet dar sigur, otrăvesc apa, aerul şi solul.
Se încarcă comentariile...
