Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Polițiștii știau făptașul, dar au avut nevoie de 10 ani ca să o dovedească

0
Publicat:

Autorul unei crime comise în urmă cu 16 ani la Galați s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.

Ciobanul a fost călcat de mai multe ori cu mașina de proprietarul stânei FOTO arhivă Adevărul
Ciobanul a fost călcat de mai multe ori cu mașina de proprietarul stânei FOTO arhivă Adevărul

Curtea de Apel Galați l-a condamnat definitiv în 8 mai 2024 la 11 ani, o lună și 10 zile de închisoare pentru omor, pe Neculai Enache, un bărbat din localitatea gălățeană Tămăoani. Anterior, Tribunalul Galați îi aplicase o pedeapsă de 18 ani, 7 luni și 10 zile închisoare.

Criminalul este proprietarul unei stâne în apropierea comunei amintite, iar pentru el lucrează mai mulți ciobani, printre care se numără și victima, un bărbat de 73 de ani. Nu de puține ori bătrânul a refuzat să mai meargă la stână din cauza condițiilor grele de muncă, dar de fiecare dată a fost luat forțat de acasă de proprietarul stânei.

Pe 11 februarie 2008 a avut loc un incident, în urma căruia bărbatul de 73 de ani avea să moară câteva zile mai târziu.

Proprietarul stânei se afla pe un deal și a observat că oile sale se îndreptau în direcția unei căi ferate, motiv pentru care a strigat la victimă, dar aceasta nu a reacționat în nici un mod, fiind așezată la pământ, cel mai probabil fiind și sub influența alcoolului.

„În fața acestei situații, inculpatul Neculai Enache s-a urcat la volanul unui autovehicul marca ARO, folosit la diverse activități în cadrul stânei, împreună cu martorii … și …, acesta din urmă ocupând bancheta din față. Inculpatul Neculai Enache a lăsat mașina la vale pentru a o porni, aceasta fiind modalitatea de a porni demarorul autovehiculului, și s-a îndreptat direct spre victimă, care era situată la o distanță de circa 30 de metri de autovehicul”, au stabilit anchetatorii.

Călcat de două ori cu un ARO

Proprietarul stânei a trecut pur și simplu peste victimă cu autovehiculul pe care îl conducea, călcându-l cu roata stângă spate. Strivirea victimei sub roata autovehiculului a fost evidentă, un cioban care se afla în mașină declarând ulterior că „am simțit că s-a smucit mașina ca atunci când s-ar trece peste un obstacol”.

Nu a fost suficient pentru Neculai Enache, care a băgat mașina în marșarier și l-a călcat din nou pe bătrân.

A coborât apoi din mașină ca să vadă în ce stare este victima, pe care a transportat-o apoi la locuința acesteia. Soția bătrânului s-a îngrozit la vederea lui, dar „inculpatul i-a făcut semn să tacă din gură și i-a răspuns doar că o să rezolve absolut totul.”

Ulterior, bătrânul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență din Galați, unde pe 14 februarie 2008 a decedat.

O țesătură de minciuni

De aici a început sarabanda judiciară. Neculai Enache a negat nu numai că l-ar fi călcat cu mașina pe bătrân, dar și că ar avea ideea măcar despre ce s-a întâmplat cu el. A declarat că ar fi aflat de la fratele său că victima „a căzut dintr-o căruță și l-au târâit caii la vale”.

Această versiune a căderii din căruță a fost susținută inițial și de către fratele ucigașului, care le-a spus polițiștilor că „a alunecat pe coceni căzând între cei doi cai căruța târâindu-l și trecând peste acesta.”

Acesta a fost motivul pentru care inițial cauza morții a fost stabilită ca fiind aceea a căderii accidentale din căruță, trecută ca atare și în certificatul medical constatator al decesului.

Ulterior, cercetările efectuate de polițiști au stabilit că traumatismul suferit de victimă era unul specific unui accident rutier.

Neculai Enache a fost audiat inițial ca martor și a durat mai bine de 10 ani până când Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați l-a pus oficial sub acuzare pentru omor.

Anchetatorii au audiat numeroși martori, iar unii dintre ei și-au schimbat declarațiile date inițial, prin care îl scoteau basma curată pe criminal.

Expertiza medico-legală a stabilit, de asemenea, că moartea victimei a survenit în urma unui accident rutier.

Răpiri și exploatare prin muncă

Motivul crimei este simplu. Proprietarul stânei s-a enervat pentru că oile lui se împrăștiaseră în ziua fatidică și a decis să îl calce cu mașina pe bătrânul de 73 de ani, pe care l-a considerat responsabil de ce se întâmplase.

De amintit este că ucigașul a încercat să inducă în eroare și instanța. După mai bine de 13 ani de la crimă, a adus doi martori, care au mințit sub jurământ pentru el. Ce i-a dat de gol a fost faptul că ambii și-au amintit în detaliu ce s-a întâmplat în ziua crimei, lucru imposibil după trecerea unei perioade de timp atât de mare.

Anterior, Neculai Enache fusese condamnat la 6 ani și 10 luni de închisoare pentru trafic de persoane, reținându-se în sarcina acestuia faptul că „acționând atât prin inducere în eroare, cât și prin întrebuințare de violențe și amenințări, precum și prin răpire, a recrutat, transportat, transferat, primit ori cazat un număr de 16 victime majore în scopul exploatării acestora prin obligarea la executarea de muncă în mod forțat la stânele inculpaților…”

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite