Controale în pieţele gălăţene! Nereguli constatate la toţi operatorii economici verificaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controalele s-au făcut la produsele specifice sărbătorilor. foto: arhivă Adevărul
Controalele s-au făcut la produsele specifice sărbătorilor. foto: arhivă Adevărul

Ultima lună a fost agitată pentru comisarii protecţiei consumatorilor din Galaţi! Aceştia au realizat mai multe controale la comercianţii care vindeau produse specifice sărbătorilor, atât alimentare cât şi nealimentare. S-au constatat abateri la toţi cei 35 de operatori economici verificaţi. S-au aplicat 29 de amenzi contravenţionale de peste 80.000 de lei şi s-au retras de la comercializare 22.000 kg de alimente.

Preparatele din carne, produsele de patiserie, ciocolata dar şi alte produse alimentare, căutate în perioada sărbătorilor, au fost luate la puricat de comisarii Comisiei Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor din Galaţi. Mai exact 20 de operatori economici au fost verificaţi iar abeterile au fost constatate la toţi. 

„S-a verificat în primul rând calitatea produselor. S-a urmărit ca acestea să fie încadrate în data durabilităţii minimale şi data limită de consum, cleclarată de producător să fie cea corectă. Faţă de anii trecuti, doar la 3 operatori economici s-au găsit la comercializare preparate din carne cu termen de valabilitate depăşit. Alte probleme constatate au fost legate de comercializarea preparator din carne ( salam ardelenesc) având suprafaţă mucegăită deşi se afla în termenul de valabilitate. De asernenea se aflau expuse la comercializare diverse sortimente de preparate din ficat de cerb ambalate în borcane care prezentau capacele ruginite”, ne-a declarat comisarul Carmen Tudor. 

Prin operatorii verificaţi s-a constatat că şapte dintre ei aveau depozitate unele preparate din carne la temperatura mediului ambiant, desi pe eticheta produsului era indicat[ o temperatur[ de maxim 8 grade Celsius. Potrivit comisarului Carmen Tudor, „aproximativ 15% dintre magazinele verificate aveau expuse la comercializare in vrac diverse produse pentru care consumatorii nu erau informaţi cu privire la termenul de valabilitate precum si la substantele alergene componente. Au mai fost găsite la comercializare produse zaharoase, care desi aveau ilustrate pe etichete fructe, la lista cu ingrediente prezintau doar arome.” 

Pentru cei 20 de operatori economici verificaţi au fost aplicate 6 avertismente şi 14 amenzi contravenţionale în valoare totală de19.200 de lei. Au fost oprite de la comercializare 22.116 kg de alimente în valoare de 497.9 lei. 

Tot în ultima lună au fost verificaţi şi operatorii economici care comercializau produse nealimentare specifice perioadei sărbătorilor. Mai exact, 15 agenţi economici care se ocupă de vânzarea jucăriilor şi instalaţiilor de pom au fost sub lupa inspectorii şi toţi au avut nereguli. „1595 de instalaţii în valoare de 22,349 lei şi 16 jucării în valoare de 146 lei au fost oprrite definitiv de la comercializare deoarece nu aveau aplicat marcajul CE.” 

Au fost aplicate 15 amenzi în valoare totală de 58.200 lei şi au fost oprite definitiv de la comercializare produse in valoare de 22.495 lei si temporar produse in valoare de 24.265 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite