Consiliul Tineretului: „Autorităţile locale din judeţele Galaţi şi Brăila nu sunt interesate să investească în viitorul acestora”
0Centrul pentru Politici Educaţionale în parteneriat cu Consiliul Tineretului din România şi Societatea Academică din România organizează zilele acestea două evenimente la Galaţi pe tema accesului legal la fonduri pentru tineret distribuite de autorităţile locale.
Potrivit Legii Tinerilor, consiliile locale şi consiliile judeţene trebuie să înfiinţeze fiecare un fond destinat activităţilor de tineret care să poată fi accesat de către societatea civilă în vederea creşterii implicării tinerilor în diverse acţiuni. Acestea ar trebui să înfiinţeze şi un consiliu consultativ din care să facă parte ONG-uri ale tinerilor interesate să contribuie la dezvoltarea comunităţii.
„În urma proiectului «Tineri pentru democraţie: transparenţă şi bună guvernare în alocarea şi gestionarea fondurilor publice pentru tineret la nivelul autorităţilor locale» dar şi a evenimentului de consultare a tinerilor, organizat de Centrul pentru Politici Educaţionale astăzi, în cazul judeţelor Galaţi şi Brăila s-a constatat că atât Consiliul Local cât şi Consiliul Judeţean sunt neinteresate de creşterea implicării tinerilor în activităţi specifice de tineret Acestea nu respectă aşadar legislaţia în vigoare, Cap. V, Secţiunea 1, Art. 28, din legea Tinerilor, 350/2005, care prevede obligativitatea constituirii unui fond în cadrul bugetului local, destinat activităţilor de tineret. De asemenea, acestea încalcă şi articolul 10 al legii, neorganizând proceduri de consultare cu organizaţiile neguvernamentale de tineret şi pentru tineret”, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei de către Consiliul Tineretului din Romania - CTR.
Dezbateri între tineri şi autorităţile locale
„Pentru că această neglijenţă va afecta viitorul şi dezvoltarea sustenabilă a întregului judeţ, invităm autorităţile locale şi tinerii, precum şi reprezentanţi mass-media la evenimentul organizat în cadrul proiectului mai sus menţionat, ce va avea loc în data de 6 aprilie, în intervalul 14:00-18:00, în sala de conferinţe a Parcului de Software Galati, etaj 1 (str. Portului, nr. 23, Galaţi). Obiectivul acestui eveniment este de a dezbate împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai ONG-urilor de tineret, tineri şi toţi cei interesaţi de subiect, măsuri de creştere a implicării CL şi CJ în dezvoltarea viitorului tinerilor”, au precizat reprezentanţii CPEdu. Discuţia va fi moderată de preşedintele Consiliului Tineretului din România, domnul Mihai Dragoş.
Potrivit acestuia, autorităţile de la nivelul judeţelor Galaţi şi Brăila, precum şi al municipiilor reşedinţă de judeţ, au rămas cu mult în urma altor autorităţi locale din ţară, precum cele din Iaşi, unde a fost alocat 1 milion de lei pentru activităţile de tineret la nivel local, sau Bacău, unde s-au alocat fonduri la nivel de consiliu local de 300,000 lei şi la nivel de consiliu judeţean de 400,000 lei.
„Printre principalele obiective ale proiectului se numără transparentizarea modului de alocare şi administrare a fondurilor destinate tinerilor conform legii. Cu toate acestea, ne confruntăm în unele cazuri cu autorităţi locale care nu îndeplinesc o cerinţă minimă, şi anume respectarea legii în vederea constituirii unui fond alocat tinerilor. Sperăm să încurajăm mai departe şi alte autorităţi locale să intre în dialog cu tinerii şi să realizeze nevoia de a investi în aceştia şi la nivel local”, a spus Daniela Alexe, preşedinta Centrului pentru Politici Educaţionale.
„Tinerii sunt o resursă extrem de importantă pentru comunităţile din care fac parte şi multe municipalităţi şi consilii judeţene investesc în ei ca parte a soluţiei pentru un viitor mai bun, adesea cu rezultate remarcabile. Din păcate, autorităţile publice din Galaţi şi Brăila nu par să înţeleagă importanţa tinerilor şi nu se preocupă de problemele lor. Sperăm ca acest lucru să se schimbe şi mâine să îi avem pe reprezentanţii lor alături, pentru a găsi împreună soluţiile cele mai bune”, a precizat Mihai Dragoş, preşedintele Consiliului Tineretului din România.