Conducerea CFR a mers cu flori la sicriul colegei care a murit în accidentul din Galați: „Nu am cum să nu mă simt vinovat!”

0
Publicat:

Conducerea CFR Călători, în frunte cu Traian Preoteasa, a mers cu flori în satul unde locuia și este depus sicriul șefei de tren, care a murit în accidentul din Gara Galați.

Delegație CFR, cu flori la sicriul colegei care a murit în accidentul feroviar FOTO: Arhivă Personal
Delegație CFR, cu flori la sicriul colegei care a murit în accidentul feroviar FOTO: Arhivă Personal

„Ce pot să le spun decât sa mă ierte? Ce poți să spui în momentele astea când le-a plecat soția si mama? Nu am cum să nu mă simt vinovat, conduc compania care le-a luat mama și soția de acasă. Nu am cum să nu mă simt vinovat”, a spus Traian Preoteasa, directorul CFR Călători.

Acesta a mai anunțat la Galați că vor fi verificate toate cele 31 de locomotive care au acest sistem de gradulator. Cât despre revizii, Traian Preoteasa a spus că sunt întârzieri. „Da, este adevărat, sunt întârzieri. Dar sunt întârzieri, că să zic așa acceptate. Se fac în depou verificări suplimentare. Dacă ar fi să scoatem mâine toate locomotivele fără reviziile mari ar trebui să anulăm 80% din trenuri. E aproape imposibil să le aduci la zi fără să vină cel puţin 100 locomotive noi ca să poţi să le scoţi pe cele vechi ca să le faci reparaţiile”, a completat directorul CFR. 

Conducerea CFR, flori pentru colega moartă în accidentul din Gara Galaţi FOTO: Arhivă Personală
Conducerea CFR, flori pentru colega moartă în accidentul din Gara Galaţi FOTO: Arhivă Personală

Ancheta preluată de Parchet 

Ancheta privind accidentul feroviar din gara Galați a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați

„Efectuăm cercetări în cauză cu privire la săvârșirea a două infracțiuni: ucidere din culpă, respectiv neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a acestora. Analizam toate posibilitățile în cauză. (…)Ce știm la acest moment este că există posibilitatea să fi existat o serie de defecțiuni tehnice, la fel cum există posibilitatea să fi existat o eroare umană”, a declarat Cătălin Constantinescu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați. 

Gina Basoc, angajata CFR care a murit în accidentul feroviar din Gara Galați FOTO: Facebook
Gina Basoc, angajata CFR care a murit în accidentul feroviar din Gara Galați FOTO: Facebook

Gina Basoc, 53 de ani, a fost grav rănită în accidentul feroviar produs în Gara CFR, când o locomotivă a intrat în trenul de călători Galați-Mărășești. Medicii au stabilit că femeia a avut o plagă penetrantă la nivelul gâtului și a făcut cinci stopuri cardio-respiratorii. Gina Basoc era șefă de tren, locuia în comuna Tudor Vladimirescu din Galați, și avea doi copii.

Accidentul feroviar a avut loc în Gara CFR Galați FOTO: ISU Galați
Accidentul feroviar a avut loc în Gara CFR Galați FOTO: ISU Galați

„Au fost cinci stopuri repetate, s-a făcut tot ce se putea pentru a salva această persoană, dar, din păcate, nu s-a reuşit. A avut o plagă penetrantă la nivelul gâtului şi o fractură deschisă la nivelul tibiei”, a declarat coordonatorul UPU-SMURD Galaţi, Angel Trifan.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite