Cetăţean român reţinut pentru 24 de ore după ce a fost prins pentru a doua oară cu ţigări de contrabandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţigările erau ascunse într-un canal colector.
Ţigările erau ascunse într-un canal colector.

Împreună cu un alt bărbat, acesta avea ascunşi într-un canal colector 20 de saci plini cu ţigări timbrate în Republica Moldova.

Ieri dimineaţă., în jurul orei 06.50, un echipaj al poliţiei de frontieră Galaţi, care executa misiunea cu autospeciala dotată cu aparatură de termoviziune, a observat, pe direcţia localităţii de frontieră Vânători, un atelaj hipo care se deplasa dinspre fâşia de protecţie către interiorul ţării.

Imediat a fost declanşată o acţiune specifică, pe timpul căreia poliţiştii de frontieră au oprit atelajul, în care se aflau cetăţenii români Bogdan C. şi Cătălin F., în vârstă de 31 respectiv 33 de ani. Cele două persoane au declarat că se aflau în zonă pentru a demola o clădire abandonată din cadrul unei ferme părăsite. 

În urma controlului atelajului, colegii noştri au descoperit, pe lângă diverse unelte şi 22 de pachete de ţigări marca Plugarul cu timbru de acciză R. Moldova, pe care cei doi au declarat că le-au cumpărat din municipiul Galaţi pentru consumul propriu.

„Extinzând cercetările în zonă, în apropierea fâşiei de protecţie, într-un canal colector, colegii noştri au descoperit 20 de saci de rafie, în care se aflau pachete cu ţigarete din acelaşi lot. În urma inventarierii celor 20 de saci a rezultat un număr de 344.020 ţigarete, în valoare de 75.836 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră, Ion Irimia.

Faţă de Cătălin F. care a mai fost depistat de poliţiştii de frontieră gălăţeni în anul 2009, în cadrul operaţiunii „Mateloţii”, încercând să introducă ilegal ţigarete de contrabandă în România, a fost dispusă  măsura reţinerii pentru 24 de ore. 

Cercetările continuă împreună cu autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea stabilirii întregii arii infracţionale şi pentru identificarea tuturor persoanelor  implicate.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite