Câştigătorul marelui premiu de 4,7 milioane de euro la Loto 6/49 este din Galaţi. Care este combinaţia cu care a dat lovitura

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Loteria Română va acorda unui gălăţean primul câştig de categoria I la Loto 6/49 din 2019. Ultimul premiu din categoria amintită a fost acordat pe 2.12.2018, valoarea acestuia fiind de 17.347.829,07 lei.

Biletul câştigător la Loto 6/49  a fost jucat, pe 12 mai, la o agenţie din Galaţi, conform informaţiilor transmise de Loteria Română. Marele premiu are valoarea de 4,7 milioane de euro.

Agenţia Loto din Galaţi, situată în zona magazinului "General", unde s-a câştigat ieri premiul cel mare la 6 din 49, este cea mai norocoasă agenţie din România. Acesta este al cincilea mare premiu câştigat aici, în ultimii 10 ani. 

Cel mare premiu, în valoarea de peste 11 milioane euro, a fost câştigat în iulie 2013 de către un judecător, iar un altul, de aproape 11 milioane de euro, a fost câştigat de către un pompier în septembrie 2009.

Câştigătorul  din 12 mai a completat 3 combinaţii complete de numere la Loto 6/49, după cum urmează: 9 numere în zona A, câte 8 numere în zona B, respectiv C (în total 140 variante) şi 3 variante la Noroc.  

Pe lângă premiul de categoria I, posesorul biletului norocos a obţinut şi 18 câştiguri de categoria a II-a, 45 câştiguri de categoría a III-a şi 20 de câştiguri de categoría a IV-a, valoarea totală a câştigului fiind de 22.406.795,79 lei.

Acesta este primul câştig de categoria I obţinut în acest an la loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I, la Loto 6/49, s-a câştigat în data de 2.12.2018 şi a fost în valoare de 17.347.829,07 lei. Conform regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-şi revendica premiul.

Numerele extrase duminică, 12 mai 2019:

-Loto 6/49: 27, 6, 11, 44, 42, 24

-Noroc: 8 5 1 3 3 3 4

-Loto 5/40: 19, 39, 11, 4, 21, 18

-Super Noroc: 5 2 5 1 7 0

-Joker: 7, 4, 42, 27, 19  12

-Noroc Plus: 4 9 0 8 3 0

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite