Carambol rutier provocat de un şofer care nu s-a asigurat la intrarea într-o intersecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O persoană a fost rănită, iar două maşini şi un motociclu au fost avariate în urma unui accident produs într-o intersecţie dintr-o localitate gălăţeană de un şofer care a efectuat o manevră fără să se asigure.

Marţi, 1 octombrie, un bărbat, de 50 de ani, a condus autoturismul pe D.N. 25, în comuna gălăţeană Piscu şi, ajungând la o intersecţie, a virat stânga fără să se asigure, intrând în coliziune cu un motociclu, condus regulamentar de un bărbat, de 31 de ani.

”În urma impactului, autoturismul a acroşat o altă maşină, oprită la intersecţie, pentru a pătrunde pe D.N. 25, iar conducătorul motociclului a ajuns pe partea carosabilă, suferind leziuni care nu au necesitat internarea”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Cei trei conducători auto implicaţi în accident au fost testaţi alcoolscopic, rezultâmd că nu au consumat alcool. Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz penru vătămare corporală din culpă.                

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite