Atenţie la artificii: poliţiştii sunt cu ochii pe vânzătorii ambulanţi
0La mai puţin de o lună distanţă de Sărbătorile de iarnă, poliţiştii gălăţeni au demarat acţiunea „Foc de artificii”. Aceştia promit că vor verifica la sânge legalitatea vânzărilor de articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice.
Poliţiştii vor efectua verificări la societăţile comerciale autorizate să efectueze operaţiuni cu articole pirotehnice, inclusiv la locurile de depozitare, precum şi controale în complexele comerciale, pieţe, târguri sau alte locuri de comercializare identificate pe raza de competenţă, pentru a se stabili dacă sunt respectate prevederile legale ce reglementează deţinerea şi comercializarea către populaţie sau persoane juridice a articolelor pirotehnice. Totodată, vor fi căutaţi cei care efectuează operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice şi amendarea drastică a lor.
Obiectele artizanale de distracţie confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română denumirea, clasa din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor. Producătorul sau importatorul este obligat să elibereze cumpărătorului o declaraţie de conformitate pentru fiecare produs care se prezintă, la solicitare, organelor de control prevăzute în lege.
Pentru a putea deţine, comercializa, transporta şi folosi obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, persoanele juridice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi inspectoratului judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz.
Potrivit dispoziţiilor legale au dreptul să deţină şi să comercializeze obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice doar persoanele juridice autorizate.